Cîteva sute de angajaţi ai Ministerului Apărării (MAp), majoritatea cu funcţii în domeniul administrativ, educativ sau medical, primesc, în prezent, şi pensie militară, şi salariu de civil. Pe lista celor care au renunţat la haina militară în favoarea unei funcţii civile se numără mai mulţi colonei şi generali, unii dintre ei ocupînd posturi importante în ierarhia ministerului. Conform ultimei Ordonanţe de Urgenţă, persoanele care beneficiază de pensie militară de serviciu şi optează pentru păstrarea funcţiei de la stat tebuie să restituie instituţiei din cadrul căreia a ieşit la pensie, în maximum 30 de zile de la data încadrării, plăţile compensatorii primite de la stat. Pe 7 ianuarie, MAp a informat că 476 de angajaţi cumulează pensia cu salariul şi că 160 dintre cei care intră sub incidenţa acestei OUG activează în structurile centrale ale MAp, în timp ce restul se regăsesc în structurile subordonate. Deşi la acel moment cei aproximativ 480 de angajaţi aveau la dispoziţie 15 zile de la data publicării OUG în Monitorul Oficial pentru a decide dacă rămîn la statutul de pensionar sau la cel de salariat la stat, numărul lor a rămas constant pînă în prezent.