Primarii din peste 500 de oraşe din state membre UE, printre care şi România, s-au angajat, marţi, să îşi micşoreze emisiile de dioxid de carbon cu peste 20% până în 2020, anunţă un comunicat al Comisiei Europene. Oraşele româneşti care vor adera la acest pact sunt Craiova, Giurgiu, Avrig, Bistriţa, Râmnicu Vâlcea şi Vaslui. Prin aderarea lor la Pactul Primarilor, edilii se obligă să economisească energia, să promoveze energia din surse regenerabile şi să îşi sensibilizeze cetăţenii faţă de problema energiei. Aceştia au semnat o declaraţie în prezenţa preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso şi a premierului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a cărui ţară deţine preşedinţia UE. Pactul primarilor este o iniţiativă a CE sprijinită de Parlamentul European şi de Comitetul Regiunilor.
Autorităţilor locale le revine un rol crucial în atenuarea schimbărilor climatice. Peste jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră sunt produse în şi de oraşe. O proporţie de 80% din populaţie locuieşte şi munceşte în oraşe, unde se consumă, de asemenea, până la 80% din totalul energiei. Pactul Primarilor este o conferinţă anuală, iniţiată de Comisia Europeană, în 2009. Cu cei peste 500 de primari care se alătură anul acesta, numărul semnatarilor va ajunge la peste 1.600 de edili, în 36 de ţări reprezentând 120 de milioane de cetăţeni.