23 Noiembrie 2024, 22:34
Aproximativ 50.000 de pelerini s-au închinat deja la moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, iar alţi 10.000 de credincioşi se aflau la rând astăzi. Mai multe străzi din zona Mitropoliei ieşene sunt închise, rândul credincioşilor măsurând peste un kilometru. De vineri dimineaţă, când moaştele au fost scoase din Catedrala Mitropolitană, aproximativ 40 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un elicopter al MAI survolează orașul Iaşi, din această dimineaţă. Moaştele Sfintei Parascheva au fost scoase, vineri dimineaţă, în prezenţa a mii de oameni, din interiorul Catedralei Mitropolitane, fiind apoi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult.