Stilul de viaţă pe care mulţi dintre români sunt nevoiţi să-l adopte în ultima perioadă, mai puţin sănătos, nu face altceva decât să ducă la creşterea numărului a numeroase boli. Printre acestea se numără şi cele neurologice. Aproximativ 500.000 de români sunt diagnosticaţi cu Alzheimer (boala uitării), la care incidenţa şi prevalenţa cresc puternic odată cu vârsta, a anunţat preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), prof. dr. Dafin Mureşanu. „Boala este o formă comună de demenţă, reprezentând între 50 şi 70% din toate cazurile de demenţă. Alte tipuri sunt demenţa vasculară, demenţa cu corpi Lewy, demenţele asociate cu boala Parkinson şi demenţele fronto-temporale”, a spus preşedintele SSNN. Debutul demenţei are loc în jurul vârstei de 70-80 de ani şi mai puţin la persoanele sub 40 de ani. „Atât incidenţa, adică numărul de cazuri noi într-un interval de un an, raportat la o populaţie, cât şi prevalenţa, respectiv categoria de persoane la care se manifestă tulburarea, cresc puternic odată cu vârsta”, a adăugat prof. dr. Mureşanu. Specialiştii susţin că metoda cea mai eficientă de prevenire a bolilor neurologice este modificarea stilului de viaţă. Mai exact, trebuie urmate mai multe sfaturi: dietă sănătoasă, activitate fizică periodică, reducerea consumului de băuturi alcoolice, renunţarea la fumat etc. Nu în ultimul rând, potrivit profesorului, o metodă eficientă de prevenţie o constituie şi vizita periodică la doctor.