Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria, în colaborare cu Ministerul român al Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), a lansat, ieri, cea de-a cincea solicitare de propuneri de proiecte din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România. “Fondurile europene alocate acestei solicitări însumează 51.398.714 euro. Proiectele selectate vor beneficia de finanţare din partea UE, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), completată de co-finanţarea naţională a celor două State Membre participante în Program, Ungaria şi România\", se arată într-un comunicat emis ieri de MDRT. Această solicitare de propuneri se adresează în special proiectelor de investiţii, de îmbunătăţire sau dezvoltare a infrastructurii transfrontaliere de transport, comunicaţii şi mediu, precum şi a infrastructurii de afaceri, turism, cercetare, sănătate şi prevenire a riscurilor comune. Beneficiarii eligibili sunt organizaţiile care acţionează în beneficiul public (instituţii de stat, administraţii publice locale, organizaţii non-profit, camere de comerţ etc.) şi îşi desfăşoară activitatea în aria eligibilă a programului: Timiş, Arad, Bihor, Satu-Mare, Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg. Proiectele trebuie să aibă un caracter transfrontalier şi să fie realizate de către organizaţii partenere de pe o parte şi cealaltă a graniţei. Proiectele trebuie trimise exclusiv prin poştă sau poştă rapidă la sediul STC din Budapesta. Termenul limită de depunere este 31 ianuarie 2012, data poştei. Cererile trimise ulterior vor fi automat respinse, potrivit MDRT. Pachetul de aplicaţie, precum şi alte informaţii utile pot fi găsite pe pagina de Internet a programului: (www.huro-cbc.eu).