Nemulţumiţi că Guvernul nu acordă profesorilor salariul minim de 880 de lei, membrii Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) au decis să facă grevă de avertisment. Sindicaliştii susţin că Guvernul a refuzat să renegocieze majorările salariale pentru 2008, înainte de aprobarea bugetului şi corelarea acestora cu hotărîrea judecătorească a Curţii de Apel Bucureşti, în procesul intentat de FEN, în vederea identificării fondurilor necesare pentru asigurarea salariului minim de bază de 880 de lei, garantat prin Contractul Colectiv de muncă unic la nivel naţional 2007-2010 pentru personalul din învăţămînt aflat pe funcţii sau posturi care necesită studii superioare. De asemenea, sindicaliştii sînt nemulţumiţi de inexistenţa unui Contract colectiv pe ramură şi de nerespectarea acordului încheiat între organizaţiile sindicale şi Guvernul României, în noiembrie 2005, în privinţa elaborării unei noi Legi a salarizării personalului bugetar. Reprezentanţii profesorilor mai cer Guvernului să asigure fondurile necesare pentru ca majorarea suplimentară de 10%, acordată personalului didactic cu gradul I, să fie aplicată pentru întreg personalul didactic de predare. După ce săptămîna trecută, zeci de profesori, membri de sindicat în FEN, din mai multe judeţe ale ţării, au protestat întrerupîndu-şi activitatea timp de două ore, astăzi, a venit şi rîndul celor din Constanţa. În această dimineaţă, 53 de cadre didactice din cadrul Grupului Şcolar I.G. Duca CFR Constanţa, membri FEN, vor lua parte la o grevă de avertisment de două ore. Sindicaliştii FEN spun că sînt gata să meargă pînă la greva generală, dacă Guvernul nu le ia în considerare revendicările.