53% din profesori au picat la titularizare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Jale mare la Constanţa! Nota 1, contestată

53% din profesori au picat la titularizare

Eveniment 08 August 2012 / 00:00 1266 accesări

Jale mare la titularizare! Potrivit rezultatelor provizorii prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, 52,7% dintre cei 865 de profesori care au susţinut examenul de fixare pe post nu au reuşit să obţină media 7, necesară participării la prima etapă a repartizării computerizate, ce va avea loc pe 13 august. „Potrivit primelor date, 167 de cadre didactice au obţinut note sub 5, 190 au avut note de 5 şi alte 99 au fost notate cu 6”, a declarat inspectorul de specialitate al ISJ Constanţa, cea care a coordonat examenul de titularizare la nivelul judeţului, Alina Codreanu. Potrivit ei, 201 profesori au reuşit să obţină note de 7, alţi 140 au luat 8, alţi 62 au fost notaţi cu 9 şi numai şase candidaţi au obţinut nota 10. Potrivit ISJ Constanţa, la repartizarea din 13 august vor participa numai profesorii care au obţinut cel puţin nota 7. Pe 16 august va avea loc a doua etapă, în care vor fi prinşi profesorii cu note cuprinse între 5 şi 6,99, ce vor fi repartizaţi pe posturile rămase vacante. Profesorii care au obţinute note mai mici de 5 nu vor fi luaţi în calcul. „Raportându-ne la condiţiile examenului, situaţia provizorie este satisfăcătoare”, a spus insp. Alina Codreanu, făcând referire la faptul că profesorii au fost anunţaţi cu 10 zile înainte de examen că se va pune accent pe metodica predării, ceea ce a dus la un absenteism ridicat (din cei 1.497 de candidaţi, la Constanţa, doar 865 au susţinut proba - n.r.). „Tinerii absolvenţi, printre care mă aflu şi eu, au fost dezavantajaţi. Ne-au lăsat tot anul să învăţăm ceva, iar ei ne-au dat alte subiecte. Nu a fost deloc corect”, a declarat un cadru didactic care a concurat pe un post la Liceul „Lucian Blaga” şi care a obţinut, cu greu, puţin peste 6. Un alt candidat ne-a declarat că au fost clar avantajaţi profesorii cu mulţi ani de experienţă în spatele catedrei, care cunosc abordarea didactică. „Tinerii au fost dezavantajaţi. Ei nu au încă simţul intuitiv dezvoltat”, a spus profesorul.

CEI CU NOTA 1 AU CONTESTAT REZULTATUL! La nici o oră după afişarea rezultatelor, 20 de profesori nemulţumiţi de note au depus contestaţii iar, până la ora 15.00, numărul lor ajunsese la 40. Culmea este că, potrivit ISJ Constanţa, până şi profesorii notaţi cu 1,30 până la 4,75 s-au considerat total nedreptăţiţi de rezultat şi au depus contestaţii. „Avem profesori cu 5,10 care au făcut contestaţii. Din experienţa mea, este cam riscant pentru că nota 5 se dă, de obicei, cu mare indulgenţă, aşa că este posibil ca, după reevaluarea tezelor, să se trezească, de fapt, cu o notă mult mai mică şi să piardă a doua repartizare computerizată, din 16 august”, a declarat inspectorul şcolar Codreanu. Printre cei care au contestat imediat rezultatul de la titularizare se află şi profesori cu medii foarte mari, de 9 şi peste 9. „Un cadru didactic ce a concurat pentru unul din cele trei posturi titularizabile de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” a depus contestaţie. Acolo, s-au înscris 11 candidaţi, iar trei dintre ei au avut peste 9. Probabil speră ca, după reevaluare, să mai primească în plus câteva zecimi şi să prindă postul”, a precizat Codreanu. Contestaţiile se pot depune la sediul ISJ Constanţa şi în cursul acestei zile, până la ora 14.00, iar rezultatele finale ale tuturor contestaţiilor se vor afişa pe 10 august, la centrele de examen, la sediul ISJ şi pe site-ul Ministerului Educaţiei www.edu.ro. Anul trecut, examenul de titularizare i-a nemulţumit pe majoritatea profesorilor care au declarat că multe dintre subiectele ce le-au fost date nu au făcut parte din programa stabilită de minister. Mulţi s-au revoltat şi au refuzat posturile la ţară unde fuseseră repartizaţi în funcţie de medii. La nivel naţional, în 2011, înainte de contestaţii, 54,60% dintre profesori au promovat examenul de titularizare. După recorectarea lucrărilor, procentul de promovabilitate a ajuns la 56,69%.

MINISTRUL EDUCAŢIEI, DEZAMĂGIT!

La nivel naţional, 48,06% din cei 12.440 de candidaţi la examenul de titularizare au promovat. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a declarat dezamăgită: „Nu este de natură să ne mulţumească şi aş trimite un mesaj către cei care intenţionează să intre în Învăţământ: pentru a fi profesor, trebuie să fii tu însuţi un exemplu, inclusiv în examenele pe care le susţii”. Totodată, pe site-ul ministerului ar putea fi publicată o listă cu universităţile de la care provin candidaţii, în funcţie de notele obţinute de aceştia. „Sper ca, în felul acesta, să fie un semnal de atenţie şi pentru universităţile care asigură formarea iniţială a cadrelor didactice”, a motivat ministrul decizia.



12