54 de trenuri pentru Litoral!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Principalele oraşe din România, conectate direct la Constanţa

54 de trenuri pentru Litoral!

Justiție 15 Iunie 2011 / 00:00 721 accesări

Pasagerii vor beneficia, în sezonul estival 2011, de 54 de trenuri care vor asigura legături directe între principalele oraşe din ţară - Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Deva, Reşita, Braşov, Sibiu, Tg. Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Suceava, Botoşani, Galaţi, Călăraşi, Buzău, Medgidia - şi Litoralul românesc, informează CFR Călători. În perioada 17 iunie - 12 septembrie 2011, trenurile care circulă în prezent până la/de la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la/de la Mangalia, deservind astfel staţiunile de pe Litoral, iar trenurile suplimentare care vor asigura legătura între litoral şi principalele destinaţii din ţară vor fi introduse în circulaţie treptat. Şi în acest sezon estival se va asigura legătura către Delta Dunării prin oraşul Tulcea, prin două perechi de trenuri accelerat, iar CFR GEVARO va asigura serviciul de transport cu vagoane de dormit şi cuşete aflate în compunerea trenurilor dintre Constanţa / Mangalia şi Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Oradea, Cluj Napoca, Timişoara, Arad, Suceava Nord şi Iaşi.

Călătorii vor putea beneficia, de asemenea, de ofertele comerciale care acordă reduceri la transport: “Minigrup 2 – 5”, destinată celor călătoresc în grupuri mici şi este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între 10% şi 25 %; “Cartea VSD” (vineri, sâmbătă, duminică) valabilă în weekend, cu reduceri între 25% şi 60%; “Călătoria dus-întors”, cu o reducere de 10%; reduceri între 5-13% la achiziţionarea biletelor cu anticipaţie şi abonamentul lunar 5, 10, 15 zile, cu reduceri între 15% şi 30%.

Au fost anulate, începând cu data de 7 iunie 2011, trenurile 1007 (ramură de la trenul 401-2 Chişinău - Bucureşti N) şi 1008 (ramură pentru trenul 402-1 Bucureşti N - Chişinău), pe relaţia Buzău - Constanţa şi retur.

De asemenea, conform CFR Călători, începând cu data de 16/17 iunie 2011 trenul Ister 473-2 Budapesta - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Braşov (plecare 8.28) - Bucureşti Nord (sosire 11.20); trenul accelerat 1642 Baia Mare - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 3.14) - Bucureşti Nord (sosire 5.40); trenul accelerat 1644/1644-1 Sighetu Marmaţiei - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 5.36) - Bucureşti Nord (sosire 8.05); trenul accelerat 1742 Satu Mare - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 4.35) - Ploieşti Vest (plecare 6.54).

Din data de 17 iunie 2011, trenul Dacia 347-2 Viena - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Braşov (plecare 12.40) - Bucureşti Nord (sosire 15.30); trenul intercity 532 Oradea - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 19.46) - Bucureşti Nord (sosire 22.15); trenul rapid 827 Bucureşti Nord - Sibiu va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 15.45) - Braşov (plecare 19.06); trenul rapid 826 Sibiu - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 10.46) - Bucureşti Nord (sosire 13.10); trenul rapid 831 Bucureşti Nord - Braşov va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 8.45) - Braşov (sosire 11.53); trenul rapid 832 Braşov - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 14.58) - Bucureşti Nord (sosire 17.25); trenul accelerat 1621 Bucureşti Nord - Sibiu va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare10.50) - Braşov (plecare 14.42); trenul accelerat 1622 Sibiu - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Braşov (plecare 19.58) - Bucureşti Nord (sosire 23.15).

Tot din 17 iunie, trenul accelerat 1732/1732-1 Galaţi - Braşov va circula cu orar modificat pe distanţa Ploieşti Vest (plecare 10.31) - Predeal (plecare 12.31); trenul accelerat 1746/1746-1 Satu Mare - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 18.22) - Bucureşti Nord (sosire 21.10); trenul accelerat 1931 Bucureşti Nord - Braşov va circula cu orar modificat pe distanţa Câmpina (plecare 08.21) - Braşov (sosire 10.27); trenul accelerat 1930 Braşov - Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Braşov (plecare 15.50) - Ploieşti Vest (plecare 18.49); trenul accelerat 1745/1745-2 Bucureşti Nord - Satu Mare va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 06.25) - Braşov (plecare 09.52); trenul accelerat 1981 Bucureşti Nord (plecare 05.30) - Tulcea Oraş (sosire 11.23); trenul accelerat 1984 Tulcea Oraş (plecare 15.20) - Bucureşti Nord (sosire 21.22).

Trenul accelerat 1982 Tulcea Oraş (plecare 06.02) - Bucureşti Nord (sosire 11.56), în perioada 17 iunie - 11 septembrie 2011 circulă zilnic, iar în afara acestei perioade nu circulă în zilele de dumincă. Trenul accelerat 1983 Bucureşti Nord (plecare 15.00) - Tulcea Oraş (sosire 21.07), în perioada 18 iunie - 10 septembrie circulă zilnic, iar în afara acestei perioade nu circulă în zilele de sâmbătă.

Începând cu data de 17/18 iunie 2011, trenul Dacia 346-1 Bucureşti Nord - Viena va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 14.45) - Predeal (plecare 16.58); trenul Ister 472-1 Bucureşti Nord - Budapesta va circula cu orar modificat pe distanţa Ploieşti Vest (plecare 18.27) - Predeal (plecare 20.24); trenul intercity 531 (533) Bucureşti Nord - Oradea va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 13.30) - Predeal (plecare 15.56); trenul accelerat 1641 Bucureşti Nord - Baia Mare va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 20.40) - Braşov (plecare 00.20); trenul accelerat 1643/1643-2 Bucureşti Nord - Sighetu Marmaţiei va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 16.40) - Predeal (plecare 19.12); trenul accelerat 1741 Bucureşti Nord - Satu Mare va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 18.55) - Predeal (plecare 21.30).



12