O organizaţie neguvernamentală americană a prezentat, la Antananarivo, un plan de salvare a lemurienilor din Madagascar, unde 93 din cele 105 specii sunt ameninţate de dispariţie, fiind necesare fonduri de 5,7 milioane de euro pentru punerea în aplicare a strategiei. Planul este o strategie pe trei ani pentru conservarea lemurienilor din Madagascar, ca răspuns la diferitele ameninţări cu care se confruntă aceste animale. Potrivit ONG-ului, dintre cele 105 specii cunoscute de lemurieni malgaşi, 24 sunt considerate în pericol critic, 49 sunt pe cale de dispariţie şi 20 sunt vulnerabile din cauza despăduririlor care le distrug habitatul, a schimbărilor climatice, dar mai ales a braconajului. Aceste lucruri fac din lemurieni cele mai ameninţate vertebrate din lume.
Planul prevede protejarea habitatului, îmbunătăţirea mijloacelor de subzistenţă ale ţăranilor, dezvoltarea ecoturismului, combaterea consumului de carne de animale sălbatice. Programul cuprinde o contribuţie importantă din partea comunităţilor locale şi sensibilizarea faţă de problemele de mediu. Statul malgaş nu poate contribui financiar la acest plan, din cauza situaţiei actuale, însă este importantă adoptarea lui şi asigurarea de sprijin la alte niveluri. Madagascarul face parte dintre cele 35 locuri cu mare biodiversitate din lume, găzduind 105 specii de lemurieni endemici. Considerat unul dintre principalele simboluri ale ţării, animalul apare pe paşapoarte, alături de zebu sau cameleon.