5.700 de persoane, testate gratuit!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

5.700 de persoane, testate gratuit!

Sănătate 01 Octombrie 2015 / 13:25 711 accesări

Peste 5.700 de persoane au beneficiat de testare gratuită pentru depistarea infecției cu virusurile hepatitice B și C, la Fundația Baylor Marea Neagră, în primele 9 luni ale anului 2015. Numai în trimestrul al treilea al acestui an au fost înregistrate aproape 1.700 de persoane care au accesat acestserviciu, în timp ce în aceeași perioadă a anului 2014 erau înregistrate aproape 2.500. Procentul cazurilor reactive s-a menținut similar cu cel din 2014, respectiv 2,95% pentru infecția cu virusul hepatitic B și 2,77% pentru cea cu virus C, anunță reprezentanții Baylor. Diminuarea numărului de testări a fost determinată de reducerea deplasărilor realizate cu unitatea mobilă, membrii echipei Baylor canalizându-și activitatea către acordarea de asistență persoanelor cu rezultate reactive. De asemenea, la scăderea înregistrată în trimestrul al treilea a contribuit și vacanța din luna august a echipelor cabinetelor fixe de la Constanța și Tulcea. “Deși s-a înregistrat o reducere a numărului total de testări, interesul populației pentru acest serviciu oferit de Baylor nu a scăzut. Numărul de clienți care trec zilnic pragul cabinetelor fixe a rămas constant, între 8 și 10. Cei mai mulți sunt trimiși de către rude sau cunoștințe care au beneficiat deja de serviciile centrului de excelență sau care au auzit de ele de la beneficiari”, a declarat Adelina Negulescu, membru al echipei de testare. Serviciul de consiliere și testare al Baylor funcționează din anul 2007 și se adresează locuitorilor din zona Dobrogei, la finalul lui 2014 fiind depășit pragul de 40.000 de beneficiari. Persoanele care doresc să își cunoască starea de sănătate primesc, gratuit, pe lângă analizele de sânge propriu-zise și consiliere pre și post-testare.



12