6% - credibilitatea Guvernului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Topul încrederii românilor

6% - credibilitatea Guvernului

Eveniment 05 Mai 2011 / 00:00 551 accesări

Românii sunt fruntaşi europeni la neîncredere în guvernanţi, politicieni, justiţie şi bănci, relevă studiul Trusted Brands 2011, realizat de revista Reader\'s Digest. În schimb, românii au încredere în căsătorie, biserici, organizaţii ecologiste şi pompieri. Căsătoria este instituţia în care românii au cea mai mare încredere (81%), urmată de biserică (72%), organizaţii ecologiste (65%), internet (64%), companii internaţionale (46%), radio şi televiziune (45%), presă (32%), publicitate (31%), bănci (29%), funcţionari publici (21%), justiţie (17%) şi Guvern (6%), spun datele studiului. Rezultatul plasează România pe ultimul loc în Europa la secţiunea încredere în instituţiile bancare. România se situează tot pe ultimul loc şi în privinţa încrederii în Guvern, 6% faţă de 23% media europeană, iar încrederea în justiţie se situează cu 20 de procente sub media europeană. În ceea ce priveşte profesiile, după pompieri, care se află la o cotă a încrederii de 92%, se situează piloţii (91%) şi farmaciştii (86%). Topul continuă cu profesorii (74%), doctorii (71%), fermierii (71%), meteorologii (71%), preoţii (55%), asistentele medicale (52%), taximetriştii (37%), consultanţii financiari (34%), avocaţii (32%), agenţii de turism (32%), poliţiştii (31%), jurnaliştii (31%), judecătorii (25%), liderii de sindicat (18%), fotbaliştii (16%), agenţii de vânzări auto (12%) şi politicienii (2%). Studiul a fost realizat prin corespondenţă, în perioada septembrie - noiembrie 2010, iar respondenţii au fost selectaţi din baza de date de clienţi activi ai Reader\'s Digest din cele 16 ţări europene. În perioada menţionată, în Europa s-au trimis 223.811 chestionare cu întrebări deschise, iar rata medie de răspuns a fost de 7%. România a înregistrat cea mai mare rată de răspuns la nivel european, după Finlanda - 14,1%.

Taguri articol


12