• O viaţă nouă • Deplasarea forţată devine tot mai complexă iar ţările în curs de dezvoltare se străduiesc să găzduiască majoritatea refugiaţilor din lume, a semnalat Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNCHR), ieri, când s-au împlinit 60 de ani de la adoptarea Convenţiei de la Geneva. Convenţia ONU privind statutul refugiaţilor a fost adoptată oficial la 28 iulie 1951, pentru a rezolva problema refugiaţilor din Europa, după al Doilea Război Mondial. Acest tratat internaţional oferă o definiţie a refugiatului, o persoană cu o temere bine întemeiată de persecuţie pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică şi precizează drepturile şi obligaţiile refugiaţilor şi ţărilor gazdă. Servind drept bază juridică pentru activitatea UNHCR, acesta a permis agenţiei să ajute milioanele de persoane dezrădăcinate în a-şi construi o nouă viaţă, în decursul ultimilor 60 de ani. În prezent, cauzele pentru deplasarea forţată se înmulţesc, a declarat Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, António Guterres. “Oamenii sunt nevoiţi să fugă nu doar din calea conflictelor şi de persecuţie, ci şi de sărăcie extremă şi de impactul schimbărilor climatice. Aceşti factori devin din ce în ce mai interdependenţi”, a mai spus oficialul. În Somalia, din ianuarie până în prezent, peste 170.000 de oameni au fugit în ţările vecine, din cauza foametei, secetei şi nesiguranţei. De asemenea, până la un milion de persoane, refugiaţi şi solicitanţi de azil, dar şi migranţi economici au plecat din Libia, în căutarea unei vieţi mai bune în altă parte.

• Umanizarea unei probleme • Patru cincimi din refugiaţii din lume trăiesc în ţările în curs de dezvoltare, iar crizele recente din Somalia, Libia şi Coasta de Fildeş s-au adăugat la această povară. În timp ce Africa de Est se luptă pentru a face faţă celei mai grave secete din ultimii 60 de ani, Kenya, Etiopia şi Djibouti găzduiesc aproape 450.000 de refugiaţi somalezi iar cifrele sunt în creştere. Tunisia şi Egipt au primit cea mai mare parte a exodului din Libia, pe fondul turbulenţelor Primăverii Arabe. Abia ieşită din anii de război civil, Liberia oferă refugiu la peste 150.000 de ivorieni care au fugit de violenţa postelectorală şi situaţia încă incertă din ţara lor de origine. Prin comparaţie, cele 27 de ţări UE au primit puţin peste 243.000 de cereri de azil, de anul trecut, 29% din totalul la nivel mondial.

Danemarca a fost primul stat care a ratificat Convenţia din 1951. În decurs de 60 de ani, 148 state, adică trei sferturi din naţiunile lumii, sunt părţi la Convenţie sau la Protocolul din 1967. Din luna iunie, Nauru este ultima ţară care a aderat, dar există în continuare părţi ale lumii, mai ales Asia de Sud şi de Sud-Est şi Orientul Mijlociu, unde majoritatea statelor nu au ratificat Convenţia. În decembrie, agenţia ONU pentru Refugiaţi va convoca o reuniune ministerială a statelor părţi la Convenţia din 1951. Statele vor putea să îşi reafirme angajamentul faţă de Convenţie ca instrument-cheie pentru protecţia refugiaţilor şi să se angajeze în a întreprinde acţiuni concrete pentru rezolvarea problemelor refugiaţilor şi apatrizilor. Reuniunea va încerca să remedieze lacunele protecţiei în contextul schimbător al deplasării forţate.