60 de ani de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

60 de ani de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a

Monden 03 Iunie 2013 / 00:00 448 accesări

La un an după ceremoniile organizate cu ocazia Jubileului de Diamant al reginei Elisabeta a II-a, Marea Britanie sărbătoreşte mai sobru a 60-a aniversare a încoronării sale, care a avut loc la câteva luni de la urcarea pe tron. În vârstă de 87 de ani, decana monarhilor din Europa nu avea decât 25 de ani când tatăl său, regele George al VI-lea, a murit subit, astfel că Elisabeta a ajuns regină pe 6 februarie 1952. Din cauza doliului oficial, a primit oficial coroana doar după 16 luni, pe 2 iunie 1953. Ieri s-au împlinit astfel 60 de ani de la grandioasa ceremonie organizată la Westminster, în faţa a peste 8.000 de invitaţi şi reprezentanţi a 129 de ţări şi teritorii. Atunci a fost televizat prima oară un astfel de eveniment, la care au asistat peste 20 de milioane de persoane, din care multe îşi cumpăraseră primul televizor pentru acea ocazie. Transmisia la radio a fost ascultată de alte 11 milioane de persoane.

Sunt alte vremuri acum, iar regina s-a hotărât să petreacă ziua în cadru privat, a anunţat Palatul Buckingham, probabil la Castelul Windsor. Regina va asista mâine, la Westminter, la o slujbă pentru aniversarea încoronării, în prezenţa a circa 2.000 de invitaţi. Vor asista în jur de 20 de membri ai familiei regale, începând cu prinţul consort Philip, de 91 de ani. Vedetele vor fi, fără îndoială, ducii de Cambridge, care aşteaptă primul copil peste câteva săptămâni. Premierul David Cameron şi secretarul general al Commonwealth-ului, Kamalesh Sharma, vor citi texte religioase în timpul ceremoniei de la catedrală, teatrul unor mari momente ale regalităţii: 38 de încoronări în 900 de ani, funeraliile reginei-mame sau ale prinţesei Dianei, precum şi căsătoria prinţului William cu Catherine Middleton, în 2011. Ceremonia religioasă va fi urmată de un prânz privat oferit de regină unui număr de circa o sută de ”happy few”, puţinii aleşi. Până atunci însă, se vor trage astăzi 41 de lovituri de tun în onoarea sa într-un parc din apropierea Palatului Buckingham, urmate de o salvă din Turnul Londrei. În grădinile palatului se va organiza Festivalul încoronării, între 11 şi 14 iulie. Iar din 27 iulie, publicul va putea vedea, în cadrul unei expoziţii, costume de la încoronare, printre care rochia de mireasă de satin alb, brodată cu fir de aur, argint şi perle, pe care Elisabeta a purtat-o în 1953.

ALERTĂ SPORITĂ Sunt însă şi temeri care umbresc festivităţile. Un britanic musulman a recunoscut că a ameninţat că îl va ucide pe prinţul Harry, fiind plasat în detenţie, în aşteptarea sentinţei. Ashraf Islam, de 30 de ani, a fost arestat pe 23 mai, după ce a intrat într-o secţie de poliţie din Londra şi a ameninţat că îl va ucide pe prinţul Harry. Incidentul a avut loc la o zi după ce doi islamişti l-au ucis pe un militar britanic care participase la operaţiuni în Afganistan. Ashraf Islam a fost pus sub acuzare pe 25 mai, pentru ameninţări cu moartea proferate la adresa prinţului Harry. Bărbatul a fost adus în faţa justiţiei şi a pledat vinovat. Prinţul Harry, de 28 de ani, a participat de două ori la misiuni militare în Afganistan.

CONSTANTĂ PENTRU SUPUŞI Cu hainele sale pastelate şi pălăriile îndrăzneţe, regina Elisabeta a II-a, care se bucură de o mare popularitate, a trecut prin al Doilea Război Mondial, a asistat la dizolvarea Imperiului Britanic şi a avut 12 premieri. ”În momentul încoronării, Marea Britanie era o altă lume. Astăzi este de nerecunoscut, însă regina a rămas constanta noastră”, spunea recent William Shawcross, biograf regal. ”O voce calmă şi liniştită în furtună”, a adăugat acesta.

După ce s-a bucurat decenii întregi de o sănătate de fier, Elisabeta a II-a fost spitalizată în luna martie, pentru 24 de ore, cu simptome de gastroenterită şi tot mai mulţi britanici acceptă ideea că ar putea abdica într-o bună zi, din motive de sănătate. Regina a exclus totuşi această posibilitate, după ce a spus la începutul domniei că exercită o funcţie pe viaţă. Şef de stat al Marii Britanii şi a 15 state din Commonwealth, suverana britanică a început totuşi să delege o parte din angajamentele în străinătate unor membri ai familiei regale.

NOI PROPRIETĂŢI Primul la succesiune este prinţul Charles. Pentru români, moştenitorul tronului britanic este o figură tot mai familiară. Acesta se află într-o vizită privată în Transilvania şi are patru case în satul covăsnean Valea Zălanului, ultima cumpărată în primăvara acestui an. Prinţul Charles, moştenitorul coroanei Marii Britanii, a înnoptat, vineri, la una dintre proprietăţile lui din Valea Zălanului, din comuna Malnaş, judeţul Covasna.



12