Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că existenţa proiectului privind achiziţia a 600 de microbuze şcolare reprezintă un lucru foarte bun pentru infrastructura din Educaţie şi că, în urma contestaţiei ce a fost depusă la licitaţia derulată de Ministerul Dezvoltării, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) şi Curtea de Apel vor decide cu exactitate firma câştigătoare. „Toate licitaţiile în România sunt contestate. Nu cunosc nicio licitaţie necontestată. După ce se pronunţă CNSC-ul, în baza experienţei pe care o avem de la alte licitaţii, în mod sigur va fi contestată la Curtea de Apel, indiferent de ce decide. După ce dă verdictul Curtea de Apel, ne apucăm de treabă. (...) sunt convins că CNSC-ul şi Curtea de Apel vor stabili exact câştigătorul. Cine e câştigător, acela aduce microbuze, dar faptul că o să avem 600 de microbuze pentru şcolile din România e un lucru foarte bun. Aşa cum e bun faptul că avem 240 de milioane de euro din alte programe europene tot pentru finalizarea şcolilor. Aşa cum e bine că am afectat mai mulţi bani în buget“, a declarat Victor Ponta într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria. Ponta a adăugat că toate aceste investiţii în infrastructura şcolară vor permite Guvernului să fie mult mai dur în activitatea desfăşurată în sistemul de educaţie.