600 de permise de conducere, reținute de polițiști în ultimele 24 de ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

600 de permise de conducere, reținute de polițiști în ultimele 24 de ore

Eveniment 20 Iulie 2024 / 13:36 157 accesări

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.400 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.800 de fapte contravenționale și 600 de permise de conducere au fost reținute.

La data de 19 iulie, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 403 acțiuni și au intervenit la 3.420 de evenimente, dintre care 2.972 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 24 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 59 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 7.898 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.357.624 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 107 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 600 de permise de conducere, dintre care 222 pentru viteză, 48 pentru alcool și 11 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 324 de certificate de înmatriculare.

--------

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel național, peste 3.700 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost organizate 381 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.102 autovehicule și legitimate 10.334 de persoane.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.167 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 131 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 36 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 300 de permise de conducere, dintre care 28 pentru alcool și 127 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 157 de certificate de înmatriculare.



Ştiri recomandate

12