6.000 de constănţeni ieşiţi la curăţenie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

6.000 de constănţeni ieşiţi la curăţenie

Eveniment 24 Septembrie 2011 / 00:00 617 accesări

Cele mai vulnerabile zone ale Constanţei din punct de vedere al deşeurilor aruncate în natură sunt curăţate, sâmbătă, de Ziua curăţeniei naţionale. Peste 6.000 de voluntari constănţeni, angajaţi ai companiilor de judeţ, sindicalişti, elevi sau oameni care au înţeles importanţa păstrării unui mediu curat iau parte la campania “Let’s Do It, România!”. Harta deşeurilor, întocmită de voluntarii acţiunii, arată că pe 45% din suprafaţa judeţului Constanţa se găsesc deşeuri. Potrivit coordonatorului pe judeţul Constanţa al “Let’s Do It, România!”, Cozmin Bârzan, colectarea se face pe cât posibil selectiv şi vor fi strânşi aproximativ 50.000 de saci de 120 litri cu deşeuri. La campanie participă 20 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. De asemenea, jandarmii au participat la acţiunea de cartare a zonelor celor mai vulnerabile, stabilind şi delimitând zona cuprinsă între DN 39, DN 39B (legătura Neptun) şi Popasul Căprioarelor, (Padurea Comorova). Acestor zone li se adaugă Pădurea Hagieni, lacurile Siutghiol şi Taşaul, coasta litoralului, zona Cheile Dobrogei şi Gura Dobrogei etc. La igienizarea Constanţei participă şi reprezentanţi ai Grupului de Dezvoltare Durabilă, alături de Administraţia Naţională Apele Române – Dobrogea Litoral, Consiliul Judeţean al Elevilor şi Centrul pentru Resurse Civice. În plus, evenimentul este sprijinit de acţiunea “Împreună pentru Ziua de Curăţenie Naţională”, la care participă 30 de deţinuţi din regimul deschis şi semideschis de la Penitenciarul Poarta Albă, personalul din sectorul de educaţie şi asistenţă psihosocială de la aceeaşi instituţie, membri ai cluburilor Rotary Cetatea Tomis şi Pontus Euxinus, precum şi membri ai Fundaţiei “Stânca Veacurilor”.



12