O emisiune TV din Nepal a stabilit un nou record în ceea ce priveşte durata. Moderatorul emisiunii intitulate „Lord Buddha Was Born in Nepal” a discutat neîntrerupt cu invitaţii, timp de 62 de ore. Recordul a fost înregistrat sâmbătă seara, urmând să fie inclus în Cartea Recordurilor. Potrivit specialiştilor de la Guinness Book, durata exactă a showului televizat a fost de 62 de ore şi 12 minute. Recordul precedent, înregistrat în 2011 cu ocazia independenţei Ucrainei de moderatorii Pavel Kujeev şi Tatiana Danilenko, a fost de 52 de ore de transmisie.
Show-ul nepalez a fost moderat de jurnalistul de 36 de ani Rabi Lamichhane. La ora actuală, omul de televiziune locuieşte şi lucrează în SUA, însă special pentru a participa la showul-record a revenit pentru câteva zile în Kathmandu. Conform condiţiilor formulate de reprezentanţii de la Guinness Book prezenţi la eveniment, Rabi Lamichhane avea voie să facă pauze de cinci minute de odihnă pentru fiecare oră de transmisie. Însă, potrivit organizatorilor, moderatorul nepalez a refuzat o parte din aceste pauze, pentru a înregistra un timp mai bun. În afară de aceasta, pentru a economisi timp, jurnalistul a mâncat chiar în timp ce discuta cu oaspeţii emisiunii, peste 100 de oameni.
Emisiunea moderată de Rabi Lamichhane a fost înregistrată pentru postul de televiziune News24. Va fi difuzată în limba nepaleză, dar va fi subtitrată în engleză. Potrivit directorului postului de televiziune, Anil Joshi, în timpul emisiunii s-a vorbit despre originile lui Buddha Gautama, accentul fiind pus pe rădăcinile sale nepaleze. Scopul emisiunii a fost atragerea de turişti în Nepal. În timpul emisiunii, moderatorul a discutat cu invitaţii şi despre alte atracţii nepaleze, inclusiv despre Everest. Durata show-ului nepalez a depăşit cu zece ore nu doar concurenţii săi direcţi, emisiunile televizate, ci şi emisiunile radio. Astfel, show-ul radiofonic rusesc Russkie Prianiki, care deţine recordul în ceea ce priveşte durata unei emisiuni radio cu o singură echipă de moderatori, a durat 52 de ore. Aproximativ tot atât a durat şi emisiunea moderată de Chris Moyles şi Dave Vitty de la BBC Radio 1, considerată cel mai lung show ai cărui moderatori lucrează cu schimbul.