La 4 octombrie 1943, într-o Românie aflată la cumpăna dintre două dictaturi sîngeroase, s-a născut, la Bucureşti, Florian Pittiş, cel care, cîteva decenii mai tîrziu, urma să se transforme într-un manifest viu al dorinţei de libertate a acestui popor. Florian Pittiş a studiat la Liceul „Gheorghe Lazăr\" din capitală şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa reputatului Radu Beligan, în 1966. În 1969, s-a angajat la Teatrul Bulandra. Un început pe care cei care i-au înţeles destinul îl asociază cu un rol în sine, fie că se discută despre montările de teatru, concertele de rock şi folk, personajele interpretate în filme sau munca la radio. Pe scena teatrului, Pittiş a fost Alioşka din „Azilul de noapte\" de Maxim Gorki, Alencon din „Elisabeta I\" de Paul Foster, Edmund şi Jamie din „Lungul drum al zilei către noapte\" de Eugene O\'Neill şi Ariel din „Furtuna\" de William Shakespeare, toate în regia lui Liviu Ciulei. De asemenea, a jucat în celebrul „Hamlet\" al lui Alexandru Tocilescu, spectacol care a avut premiera în 1985, în „Iulius Cezar\" de Shakespeare, regia Andrei Şerban, „Bună seara, domnule Wilde\" de Oscar Wilde, regia Alexandru Bocăneţ, „Titanic Vals\" de Tudor Muşatescu, regia Toma Caragiu, „Scoica de lemn\" de Fănuş Neagu şi „Antigona\" de Sofocle, în viziunea regizorală al lui Alexandru Tocilescu. Pittiş a regizat cu succes pe scena Teatrului Bulandra, spectacole precum: „Cum se numeau cei patru Beatles\" de Stephen Poljakoff, „Cîntec despre mine însumi\", pe versurile lui Walt Whitman, „Cîinele grădinarului\" de Lope de Vega, „Meditaţiile Ritei\" de Willy Russel şi „Black & White\" de Keith Waterhouse şi Willis Hall.

Dincolo de fascinanta prezenţă pe scena teatrului, în 1992, fonda, împreună cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici, trupa Pasărea Colibri, unde a rămas pînă în 2000, cînd i-a luat locul Marius Baţu. Pittiş a fost, însă, o prezenţă activă în lumea muzicii, mai ales prin emisiuni la radio şi televiziune, publicistică, colaborări pe diferite discuri, prezentări de concerte sau organizări de spectacole de muzică şi poezie în cadrul cărora colinda ţara şi lumea alături de Ducu Bertzi. Azi, la doar doi ani de la dureroasa despărţire, românii oftează cu regret la auzul vocii sale inconfundabile din longeviva emisiune de televiziune „Teleenciclopedie\" sau din audiobook-urile „Jurnalul unui mag\" de Paulo Coelho şi „Levantul\" de Mircea Cărtărescu. Florian Pittiş a fost director, din decembrie 1998, la Radio România Tineret, transformat, ulterior, în Radio3net. S-a căsătorit la 12 martie 1999, cu Niculina Anda, avînd profesia de educatoare.

Florian Pittiş a fascinat în orice domeniu şi-ar fi manifestat frumuseţea spiritului său, chiar şi în ipostaza de suporter înfocat al unei echipe de fotbal, ca fost membru şi preşedinte al Senatului Clubului Aristocratic al Rapidului... În 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, apoi, redactor-şef al postului de radio Radio3net.ro, ce emite exclusiv pe Internet din 2004. Tot în 1998 a devenit primul actor din România cu website, o surpriză pe care i-au făcut-o prietenii săi „internauţi”, după cum declara la momentul respectiv.

Din cauza unui cancer la prostată, artistul fusese internat de urgenţă, pe data de 30 iulie 2007, la Institutul Oncologic Fundeni din capitală, în stare gravă. La 5 august 2007, „Moţul” s-a stins din viaţă, la vîrsta de 63 ani. Medicii au mai spus că artistul, în ultimele zile, a fost „curajos” şi a arătat „mult umor şi foarte multă demnitate”. A fost înhumat cu „inelul şi colanul”, conform valorilor care a decis să-i lumineze drumul spre desăvîrşire, atît cu ritualuri masonice, cît şi ortodoxe, deşi această imixtiune este condamnată de creştinism. Florian Pittiş luminează masoneria română, în cadrul căreia a avut gradul 33, cel mai înalt din ţară. A fost Marele Purtător de Cuvînt al Marii Loje Naţionale din România, singura lojă masonică recunoscută în plan internaţional. Avea datoria, capacitatea, şi onoarea să poarte simbolurile purităţii, cinstei şi corectitudinii. S-a încorporat în eternitate la scurt timp după despărţirea de Adrian Pintea. Înainte de înmormîntare, şapte dintre „fraţii” Lojei pe care a iubit-o cu dăruire au vegheat cu solemnitate la căpătîiul său, cu mîinile la inimi.