Începând de astăzi (între orele 8.00 şi 16.30) şi până în 18 martie, cadrele didactice care au mai puţin de nouă ore la catedra unde predau şi au întocmit dosare pentru completarea normei didactice sunt aşteptate la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), astfel încât instituţia să poată realiza o situaţie cu dosarele întocmite. Inspectorul pentru managementul resurselor umane, Alina Codreanu, a declarat că 66 de cadre didactice din Constanţa au normă incompletă. „Profesorii, educatorii şi învăţătorii care sunt în această situaţie au putut opta fie să-şi întocmească dosar de transfer şi să primească acordul directorului şcolii, fie să aştepte şedinţa publică din 26 martie, când vor fi repartizate posturile rămase vacante după emiterea acordurilor de transfer de fiecare şcoală în parte”, a declarat inspectorul de specialitate din ISJ. Astăzi, directorii de şcoală trebuie să aducă la cunoştinţa ISJ ce acorduri au fost emise, astfel încât instituţia să poată afişa situaţia privind mobilitatea personalului didactic. „Noi vom întocmi două liste, una cu profesorii care au primit acorduri şi una cu cei care nu au primit acordul şcolii. În şedinţa tehnică de joi (7 martie - n.r.) am rugat directorii de unităţi să respecte termenul de emitere a acordurilor”, a mai declarat Codreanu.