7 ani de închisoare pentru un inspector ANAF care a luat mită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

7 ani de închisoare pentru un inspector ANAF care a luat mită

Eveniment 13 Iunie 2016 / 21:48 1931 accesări

Un inspector antifraudă din Constanța a fost condamnat, definitiv, la șapte ani și două luni de închisoare, cu executare, după ce Curtea de Apel Constanța a admis recursul înaintat de procurori și a majorat pedeapsa cu un an și patru luni.

Magistrații Curții de Apel Constanța au admis, luni, apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție Constanța împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Constanța, care îl condamnase pe Dumitru Adrian Popa la cinci ani şi opt luni de închisoare, cu executare, pentru luare de mită și trafic de influență, după ce fusese prins în flagrant în timp ce primea bani de la un om de afaceri, prin intermediar, ca să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Rejudecând, Curtea de Apel l-a condamnat pe Popa la patru pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracțiunilor de luare de mită, pe care le-a contopit cu pedeapsa de trei ani de închisoare aplicată de prima instanță pentru infracțiunea de trafic de influență. Instanța a aplicat pedeapsa cea mai grea, de trei ani şi șase luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de trei ani şi opt luni de închisoare, reprezentând un spor de o treime din totalul de 11 ani de închisoare al celorlalte pedepse. În final, Dumitru Adrian Popa trebuie să execute pedeapsa principală rezultantă de șapte ani şi două luni închisoare, în regim de detenție. Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.

Cel de-al doilea inculpat din dosar, Florin Zarughevici, a rămas cu condamnarea la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită. Pe parcursul termenului de supraveghere, acesta a fost obligat să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei sau Consiliului Local Năvodari.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii constănțeni, în perioada iulie - septembrie 2015, Dumitru Adrian Popa, în calitate de inspector antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcția regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, a pretins și a primit de la mai mulți oameni de afaceri suma totală de 13.000 de lei, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu care decurgeau din funcția deținută, privind rezultatele unor controale efectuate la firmele acestora.

De asemenea, în aceeași calitate și în aceleași circumstanțe, Popa a pretins de la administratorul unei alte societăți comerciale, prin intermediul lui Florin Zarughevici, suma de 3.000 de euro. La data de 03 septembrie, Dumitru Adrian Popa a primit banii de la omul de afaceri, prin același intermediar, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

„Suma de bani remisă inițial de omul de afaceri lui Florin Zarughevici, care a negociat cuantumul mitei pretinse de Dumitru Adrian Popa și condițiile de loc și timp în care avea să fie plătită, a fost de 5.000 euro. Ulterior Florin Zarughevici și-a oprit 2.000 de euro, iar restul i-a predat inspectorului antifraudă”, se precizează într-un comunicat al DNA.

La data de 03 septembrie, dar și anterior acestui moment, Dumitru Adrian Popa a pretins de la un om de afaceri mai multe sume de bani, pentru ca uzând de influența pe care o avea asupra funcționarilor ANAF, să îi determine să adopte o soluție favorabilă într-un dosar privind insolvența unei firme administrată de omul de afaceri, deschis din cauza unei datorii de peste 500.000 de lei pe care societatea o avea față de bugetul de stat.



12