7 cadavre de bebeluşi, descoperite într-o casă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

7 cadavre de bebeluşi, descoperite într-o casă

Externe 13 Noiembrie 2015 / 15:08 454 accesări

Cadavrele a șapte bebeluși au fost descoperite într-o casă dintr-un mic oraș german, iar poliția a declanșat o anchetă majoră și caută o femeie în vârstă de 45 de ani care ar putea avea legătură cu acest caz, relatează DPA. Cadavrele bebelușilor au fost găsite joi după-amiază la Wallenfels, o localitate situată la jumătatea distanței dintre Munchen și Berlin. O purtătoare de cuvânt a poliției din regiunea Oberfranken a refuzat să precizeze dacă femeia, chiriașă într-un apartament, este suspectă. „Ea este căutată în primul rând ca potențială mamă a copiilor”, a declarat o purtătoare de cuvânt. Cadavrele se aflau într-o stare avansată de putrefracție. Potrivit poliției, nu se cunoaște exact de cât timp au decedat bebelușii. Ei au fost descoperiți joi după-amiază, când o femeie a chemat un medic la casa respectivă și i-a spus despre cadavre.



12