„7 Păcate“, arta de a dărui semenilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„7 Păcate“, arta de a dărui semenilor

Cultură 25 Aprilie 2009 / 00:00 1007 accesări

Rotaract Constanţa a organizat, joi seară, în sala Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, spectacolul caritabil „7 Păcate“. Voluntari ai clubului Rotaract şi studenţi ai anului I, de la Facultatea de Arte, Secţia Artele Spectacolului din cadrul Universităţii „Ovidius“, animaţi de dorinţa de a-şi ajuta semenii, le-au „vorbit” celor prezenţi despre păcat, avînd ca motto spusele Sfîntului Ioan Gură de Aur: „Să ia aminte bine oricine crede că este stăpîn al unei virtuţi, căci el nu are decît viciul“.

Voluntarii Adela Dobrinaş, Zenoida Sasna, Andreea Dragon, Alexandra Verzea, Şenol Omer şi studenţii Ioana Chelmuş, Anamaria Ştefan, Arina Cojocaru, Ionuţ Buruiană, Ionuţ Alexandru şi Marian Avramescu, sub îndrumarea regizorului Alina Cristea, au fost protagoniştii a şapte poveşti despre invidie, minciună, zgîrcenie, desfrînare, mînie, lăcomie şi trufie. Fiecare poveste a fost introdusă în scenă, pe ritmuri alerte, de dansatorul Bogdan Dobrinaş, pentru ca, mai apoi, actorii să prezinte cu umor amar situaţii de viaţă în care spectatorii au regăsit semeni de-ai lor, pervertiţi de cel puţin unul dintre cele şapte păcate. Ritmul alert şi interpretarea expresivă şi profesionistă a actorilor au reuşit să binedispună publicul şi totodată, să îl facă să mediteze la nedreptăţi şi la păcatele inerente naturii umane.

Punerea în scenă a spectacolului a fost inedită. Fiecare tablou din cele şapte a avut ca motto cîte un citat din scrierile Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Ioan Scărarul şi Grigorie Teologul, dar şi un citat a lui H. Bosch. Fiecare tablou a implicat de la doi la cinci actori, restul interpreţilor devenind... spectatori. Scenariul piesei a fost scris de Luana Luban, Alina Cristea şi Florentina Vidraşcu. „A fost o experienţă extraordinară să lucrez cu această combinaţie explozivă: tinerii mei studenţi (n.r. anul I, Arta Teatrului) şi amatorii de la Rotaract. Am fost, şi sînt convinsă că doar un scop înalt, un ideal umanitar sau estetic poate concentra voinţe, personalităţi şi idei atît de diferite precum cele ale acestor tineri oameni minunaţi. Şi iată că proiectul Rotaract - burse pentru copiii cu rezultate foarte bune la învăţătură, dar fără posibilităţi financiare - s-a integrat perfect în ierarhia idealurilor tuturor celor implicaţi în această poveste. Căci poveste a fost, spusă şi rostită cu talent şi dăruire, trăită atent, pînă la ultima picătură…”, a apreciat regizorul Alina Cristea.

Un spectacol pus în scenă cu dăruire, dar fără buget

„Mi se pare fantastic modul în care poţi să ajuţi oameni fără să faci altceva decît ceea ce îţi place“, a mărturisit studentul Ionuţ Buruiană, care a pus mult suflet, la fel ca şi ceilalţi colegi ai săi, în realizarea acestui spectacol. Pentru acest proiect s-a muncit aproximativ două luni, repetiţiile desfăşurîndu-se săptămînal. „Evenimentul din această seară (n. r. joi) a fost construit cu foarte multă muncă, dar cu buget zero. Nu s-a cheltuit niciun ban cu această producţie“, a spus, joi seară, în cuvîntul de deschidere, preşedintele fundaţiei Rotary Club Constanţa, Radu Mihailov. Rotaract Constanţa este formată din colegi mai tineri (18 - 30 ani) ai membrilor Rotary Club Constanţa. „Primul spectacol de acest gen a avut loc în decembrie 2007, la iniţiativa Rotaract. Acum s-a reeditat, în colaborare cu prietenii noştri de la Facultatea de Arte. Au venit... magic aduşi de spiriduşi şi au completat echipa“, a declarat vicepreşedintele Rotaract Constanţa şi coordonatorul de proiect, Adela Dobrinaş. „Aceşti tineri inimoşi din cadrul fundaţiei Rotaract iniţiază, de ani buni, proiecte spectaculoase. Dacă în 2007 am prezentat un spectacol oarecum asemănător, anul acesta a crescut gradul de profesionalism al tinerilor, cooptînd şi studenţi de la Facultatea de Arte“, a concluzionat preşedintele Rotary Club Constanţa, Radu Mihailov.

Spectacolul „7 Păcate“ este una din iniţiativele caritabile ale Rotaract, şi are menirea de a ajuta copii din şcolile constănţene cu rezultate foarte bune la învăţătură, dar cu posibilităţi materiale extrem de reduse în comparaţie cu potenţialul lor. Organizatorii şi-ar dori să prezinte această piesă şi pe scenele din judeţ, la Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Cumpăna, dar şi în alte localităţi constănţene importante. De asemenea, spectacolul „7 Păcate“ va fi prezentat şi la Conferinţa Districtuală Rotaract, care se va desfăşura în luna septembrie.

Taguri articol


12