70 de migranți salvați de polițiștii de frontieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Operațiune dificilă

70 de migranți salvați de polițiștii de frontieră

• Printre transfugii înghesuiți la bordul pescadorului se număra un bebeluș de doar cinci luni
Eveniment 02 Martie 2015 / 00:00 627 accesări

Au ales să plece din țările lor, măcinate de război, din climatul de nesiguranță în care erau nevoiți să trăiască și să își crească micuții, în speranța unui trai mai bun, în Europa. S-au rupt de lumea în care s-au născut și au plecat într-o călătorie extrem de riscantă, la bordul unei ambarcațiuni șubrede, către bătrânul continent, expunându-se la riscuri uriașe, dar consolându-se cu gândul că aici își vor găsi liniștea. Este vorba despre 70 de transfugi care au fost salvați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de polițiștii de frontieră constănțeni, în urma unei operațiuni dificile. Misiunea autorităților a pornit la ora 21.30, atunci când oamenii legii au observat, prin Sistemul de Supraveghere SCOMAR, o ambarcațiune suspectă, la aproximativ 10 mile marine de Capul Tuzla. Imediat, două nave ale Gărzii de Coastă au fost trimise în întâmpinare. În momentul în care au ajuns în zona respectivă, polițiștii au constatat că este vorba despre un nou transport de migranți. 70 de persoane, printre care și copii, se găseau pe ambarcațiunea ce avea arborat pavilionul țării noastre. În condițiile în care pescadorul lung de 20 de metri avea sistemul de propulsie viabil, polițiștii de frontieră au luat decizia de a-l escorta în Portul Constanța, pregătiți în orice moment să intervină în cazul în care ceva s-ar fi întâmplat. Misiunea a fost una dificilă, din cauza vântului puternic și a mării agitate. La operațiune a luat parte și o navă a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). În jurul orei 2.30, ambarcațiunea a acostat, în siguranță, în Portul Constanța, la terminalul de pasageri.

            ÎNGRIJIRI MEDICALE La fața locului au sosit, alături de polițiștii de frontieră, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea", jandarmi, dar și lucrători ai Serviciului pentru Imigrări Constanța. Oamenii legii spun că la bordul pescadorului se aflau 43 de bărbați, 20 de femei și șapte copii, printre care și un bebeluș în vârstă de doar cinci luni. Cei mai mulți dintre transfugi sunt cetățeni sirieni și irakieni. Aceștia au primit îngrijiri, ceai și mâncare, în vreme ce câteva persoane au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. O femeie însărcinată în luna a șaptea a rămas internată în unitatea sanitară. După ce au fost audiați de polițiștii de frontieră, migranții au fost cazați la tabăra de copii din Eforie. Ei vor fi escortați apoi la Centrul de Refugiați din Galați. Oamenii legii spun că transfugii au plecat, însoțiți de o călăuză, de pe coasta Turciei în această călătorie periculoasă. Polițiștii continuă ancheta, la finalul verificărilor migranții urmând să intre în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

            AJUTOR Situația dificilă a transfugilor salvați de Garda de Coastă nu i-a lăsat indiferenți pe constănțeni. Alma Micu, manager general al agenției de turism "Alma Tours", a lansat un apel pentru ajutorarea acestora. "Am strâns de la prieteni și cunoștințe alimente pentru cei 70 de oameni salvați din Marea Neagră de polițiști. Am fost impresionată de cazul lor. Săptămâna trecută, bunica mea a murit și am simțit că trebuie să fac acest lucru. Am fost surprinsă în mod pozitiv de reacțiile celor din jur, semn că oamenii sunt interesați să dea o mână de ajutor dacă li se cere acest lucru. Am adunat în special lapte, pentru că știam că sunt și copii acolo, pâine, biscuiți, conserve și am predat toate aceste alimente la sediul Gărzii de Coastă pentru ca dânșii să le ducă la Eforie", a declarat Alma Micu.

            316 OAMENI SALVAȚI Cazul de vineri noapte nu este, nici pe departe, unul singular. Statisticile Gărzii de Coastă arată că, în anul 2014, nu mai puțin de 316 transfugi, cu precădere din Orientul Mijlociu, au fost salvați de oamenii legii, după ce au fost găsiți plutind în derivă în Marea Neagră, la bordul unor ambarcațiuni ce s-ar fi putut scufunda în orice moment. Este vorba despre cinci situații în care oamenii legii au intervenit. De asemenea, polițiștii de frontieră au identificat nouă călăuze. Cea mai importantă situație de acest gen a ajuns în atenția lucrătorilor Gărzii de Coastă pe data de 15 septembrie 2014, atunci când aceștia au acționat pentru a aduce la mal o ambarcațiune la bordul căreia se aflau 129 de migranți și trei călăuze ce organizaseră călătoria. Cei trei suspecți îi urcaseră pe transfugi la bordul unui pescador vechi, fără pavilion și fără inscripții, un adevărat sicriu plutitor, cu intenția de a-i aduce pe țărmul românesc. Au fost prinși, cercetați și trimiși în judecată. În luna ianuarie a acestui an, cei trei au fost condamnați de Tribunalul Constanța la pedepse cu executare pentru trafic de migranți. Doi dintre ei au primit câte patru ani de detenție, în timp ce al treilea s-a ales cu patru ani și jumătate de pușcărie. Decizia nu este, însă, definitivă.



12