70% dintre elevii români au început anul şcolar fără manuale noi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ştiaţi că...

70% dintre elevii români au început anul şcolar fără manuale noi

Eveniment 09 Noiembrie 2009 / 00:00 331 accesări

Deşi înainte de începutul anului şcolar 2009/2010, editorii de manuale au atras atenţia asupra faptului că Ministerul Educaţiei a alocat mult prea puţini bani pentru achiziţia de manuale şcolare, semnalul de alarmă s-a pierdut în vântul crizei prin care trece România, şi nu neapărat cea economică. Astfel, începutul anului şcolar a găsit librăriile cu rafturi pline de tot soiul de caiete didactice scoase de edituri obscure ce au câştigat licitaţii asemenea, şi fără manuale. Reprezentanţii editurilor au şi explicaţii pentru acest fenomen, luând în considerare vânzările, cu peste 30% mai mici decât anul trecut: criza economică mondială a afectat şi editurile din România. Mai mult, fondurile alocate de Ministerul Educaţiei pentru achiziţia de carte şcolară au scăzut de trei ori faţă de 2008 (de la 7 milioane de euro în 2008 au ajuns la 2,3 milioane de euro în 2009). Un alt aspect care intensifică criza de pe piaţa de carte şcolară este că, anul acesta, licitaţia tradiţională organizată de Ministerul Educaţiei pentru achiziţionarea unor noi titluri de manuale pentru anul şcolar 2009 - 2010 a fost anulată. Astfel, editurile de carte şcolară s-au trezit în situaţia de a retipări titlurile din portofoliu. O altă problemă identificată de edituri este faptul că preţul manualelor nu a putut fi majorat, deoarece a fost „îngheţat” la nivelul celui de anul trecut printr-un ordin din aprilie 2009 al ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. În acest context, reprezentanţii principalelor edituri de carte şcolară - ALL, Art, Corint, Sigma şi Niculescu - spun că lipsa manualelor era „o criză anunţată”, deoarece în 2009 au reeditat de trei ori mai puţine cărţi decât în 2008, din cauza bugetului mic alocat de Ministerul Educaţiei. „2,5 milioane de elevi (clasele I - X - nr.) au nevoie de manuale. În medie, a fost alocat un euro pe cap de elev pentru carte şcolară”, a declarat directorul general al editurii Art, Dan Iacob. Cristian Greşanu, acţionar la editura Corint, a explicat că, date fiind preţurile de achiziţie prin Ministerul Educaţiei, de aproximativ 1,5 lei şi costurile ridicate la tipografie, 70% dintre elevi nu vor avea manuale deloc. El a precizat că pierderile pe care le-a avut anul acesta editura Corint, la editarea de carte şcolară, se ridică la „cîteva sute de mii de euro”, adăugând că, dacă lucrurile vor continua în acelaşi ritm şi anul viitor, probabil Corint va renunţa la editarea de manuale.



12