Introducerea impozitului forfetar a obligat patronii societăţilor cu mici profituri să renunţe la afaceri. Aşa se face că peste 80.000 de firme şi-au suspendat activitatea în prima jumătate a anului, de peste zece ori mai multe faţă de nivelul înregistrat în perioada similară din 2008, iar dizolvările voluntare au urcat de aproape cinci ori, la 8.921, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În Bucureşti au fost suspendate cele mai multe firme, respectiv 12.527, acesta fiind urmat de judeţul Cluj, cu 4.945, şi de Braşov, cu 4.077. În ceea ce priveşte judeţul Constanţa, dacă anul trecut îşi suspendau activitatea 42 de societăţi, în 2009, numărul acestora a crescut la 697, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Referitor la dizolvări, cele mai multe au fost raportate tot în Capitală, respectiv 2.689, în timp ce în judeţul Timiş au fost înregistrate 601 companii dizolvate, iar în Constanţa, doar 11. Tot în prima jumătate a acestui an, radierile voluntare au crescut de trei ori, de la 5.965, la 17.914, în timp ce numărul înmatriculărilor de persoane fizice autorizate a avansat cu 32%, de la 23.256, la 30.715. Cele mai multe radieri, 1.500, au fost înregistrate în Bucureşti, urmat de judeţul Prahova, cu 1.037. În judeţul Constanţa, comparativ cu anul trecut, numărul radierilor s-a dublat, ajungînd la 99. Numărul total de comercianţi activi din punct de vedere juridic era în judeţul Constanţa de 42.414 la finele primului semestru, din care 9.951 reprezentau persoane fizice autorizate, în timp ce 32.463 erau persoane juridice. Un studiu de impact realizat de Ministerul Finanţelor estimează că este posibil ca circa 102.000 firme care, în 2008, au avut o cifră de afaceri medie de 200 euro/lună, să înceteze activitatea după introducerea impozitul minim, în timp ce încasările totale pînă în 2012 sînt anticipate la 4,2 miliarde lei. Firmele plătesc, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de pînă la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro), pentru venituri de peste 129 milioane lei. Firmele care înregistrează profit plătesc în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează. Potrivit directorului coordonator adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, Adriana Damian, societăţile care au declarat suspendarea activităţii pînă la 1 mai sînt scutite de plata acestui impozit. „Impactul introducerii impozitului forfetar va apărea atunci cînd vine termenul de plată a impozitului. Riscul pe care şi-l asumă cei care nu vor plăti acest impozit este identic cu cel al oricărui contribuabil care nu-şi plăteşte impozitele”, a precizat Adriana Damian. Data de 25 iulie 2009 este primul termen de declarare şi plată a impozitului minim în Declaraţia 100, prin compararea impozitului pe profit datorat la sfîrşitul trimestrului cu impozitul minim anual prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 art.18 alin.(3), recalculat în mod corespunzător pentru perioada 1 mai - 30 iunie 2009, prin împărţirea impozitului minim anual la 12 luni şi înmulţirea cu numărul de luni aferent perioadei respective.