Ieri, profesorii care au susținut examenul de definitivare în învățământul preuniversitar au aflat rezultatele finale după soluționarea contestațiilor, după ce acestea au fost postate pe site-ul definitivat.edu.ro și afișate la Colegiul Comercial ”Carol I” Constanța. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, promovabilitatea la nivelul județului a crescut cu 4,7%, ajungând la 71,2%. Din cele 29 de cadre didactice care au contestat rezultatele, patru au reușit să promoveze, obținând note peste 8. ”Creșterile notelor nu au fost excepționale. Încă nu am realizat evidențele statistice, însă, estimativ, creșterile au fost de ordinul câtorva zeci de sutimi, poate 50-80 de sutimi maxim”, a explicat inspectorul școlar general adjunct din cadrul ISJ, președintele comisiei de definitivat, prof. Mircea Vrană. În total, la Constanța, din cei 181 de candidați evaluați, 129 au obținut cel puțin nota 8 la examenul de definitivare în învățământ în acest an. Promovabilitatea în judeţul Constanţa se situează peste media naţională, calculată la 60,62%, înainte de contestaţii.