Drama tătarilor din Crimeea a început în mai 1944, când Stalin a decis deportarea în întregime a acestui popor. Sarcina de a duce această decizie până la capăt i-a revenit NKVD-ului, aparatul de represiune sovietic. În data de 18 mai 1944, sovieticii erau deja prezenţi în satele de tătari din Crimeea.

Scenariul era simplu: ruşii înconjurau satul, apoi, tătarii erau anunţaţi că vor fi deportaţi peste două ore şi că au voie să îşi ia cu ei doar ceea ce pot transporta în mână.

Tătarii au fost urcaţi în camioane şi duşi până în cea mai apropiată gară, unde erau apoi înghesuiţi în vagoane de vite. Condiţiile în care au fost transportaţi tătarii din Crimeea nu difereau prea mult de cele în care naziştii îi transportau pe evrei la Auschwitz. În consecinţă, foarte mulţi tătari au murit pe drum, după cum spunea într-un interviu, şi scriitoarea de origine tătărească, Güner Akmolla.

“Împreună cu toţi tătarii din lumea întreagă am jurat că nu vom uita acel... nu genocid, ci etnocid. Peste 46% din populaţia surghiunită a murit pe drum şi în primul an de deportare. Unele păreri ajung la cifra de 50% di populaţie”, spunea Güner Akmolla, într-un interviu acordat unei televiziuni din Mangalia.

Ajunşi în Uzbekistan, tătarii erau debarcaţi şi forţaţi să mărşăluiască între 100 şi 200 de kilometri. Ei au fost supuşi unui adevărat regim de exterminare. Documente din arhivele sovietice arată că întregul popor al tătarilor din Crimeea a fost deportat în trei zile, în total aproape o jumătate de milion de oameni.

(sursa:rfi.ro)