Fermierii constănţeni care au solicitat renta viageră pentru arendarea sau vînzarea terenurilor agricole mai au la dispozitie doar o lună pentru vizarea carnetelor agricole. Procesul de distribuire şi vizare a carnetelor de rentier a început în urmă cu două luni, iar reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Constanţa susţin că cei care nu vor respecta termenul prevăzut în lege, nu vor mai intra în posesia banilor aferenţi anului 2007. Pe lîngă faptul că oferă ţăranilor de peste 62 de ani posibilitatea de a arenda sau vinde terenurile, beneficiarii rentei viagere vor primi prin posţă sau în conturi bancare sume anuale cuprinse între 50 şi 100 de euro la hectar. „Rentierii au fost anunţaţi prin poştă cu privire la data la care au fost programaţi să vină pentru a-şi primi carnetele vizate, în timp ce beneficiarii care au depus anul trecut dosarele, mai au de aşteptat pînă cînd vor intra în posesia documentelor. La nivel judeţean, avem peste 7.500 de rentieri agricoli, însă mulţi dintre aceştia au proprietăţile agricole în alte judeţe ale ţării şi domiciliul pe litoral, ceea ce înseamnă că ei trebuie să vină la noi pentru a prelua documentele”, a declarat purtătorul de cuvînt al DADR Constanţa, Stere Economu.