Marele premiu la extragerea Loto 6/49 de astăzi se ridică la 31,55 milioane lei (7,7 milioane euro), în timp ce la jocul noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 1,4 milioane lei (aproximativ 340.000 euro), potrivit unui comunicat emis ieri de Compania Naţională Loteria Română. \"Începând cu ziua de joi, 31 martie, tragerile loto se vor desfăşura într-un nou format de emisiune, marca Loteria Română - TVR 1, sub denumirea consacrata deja de “Lozul cel Mare”. Ediţia de joi a emisiunii Lozul cel Mare se va difuza în direct la TVR 1 începând cu ora 17:00 şi va fi moderată de Leonard Miron, Irina Mohora şi Roxana Popescu, iar ediţia de duminică se va difuza, în continuare, începând cu ora 19:00 şi va fi moderată de Liza Sabău şi Alexandru Croitoru\", se arată în comunicat. În primele două luni ale acestui an, Loteria Română a acordat 1.280.000 de premii în valoare totală de peste 30 milioane euro. Loteria Română are circa 3.000 salariaţi. Loteria Română a fost înfiinţată în anul 1906 şi se află în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.