Britanicii nu sunt rasişti faţă de români şi bulgari, dar învinovăţesc Guvernul pentru lipsa de informaţii cu privire la impactul imigraţiei asupra Marii Britanii, potrivit unui studiu citat de site-ul The Huffington Post UK. În total, 80% dintre persoanele care au participat la acest studiu efectuat de think-tank-ul independent în domeniul imigraţiei British Future susţin măsuri mai dure. Însă 77% afirmă că ar primi migranţi din România şi Bulgaria care muncesc din greu şi plătesc taxe, învaţă limba şi se integrează în comunitate. De asemenea, 38% dintre persoanele intervievate cred că numărul românilor şi bulgarilor care vor veni în Marea Britanie în 2014 va fi mai mare de 50.000 de persoane, 18% apreciind că va fi cuprins între 50.000 şi 100.000, iar alţi 13% estimând că ar putea atinge o jumătate de milion. Guvernul român a afirmat că numărul imigranţilor nu va fi nici pe departe aşa de mare. Potrivit studiului, trei sferturi dintre cei chestionaţi sunt de părere că Guvernul britanic a eşuat să ofere suficiente informaţii despre ceea ce se va întâmpla după anularea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii britanice.
Londra a refuzat să publice sau să comande estimări cu privire la numărul imigranţilor aşteptaţi în ţară după anularea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor la 1 ianuarie, iar politicieni din cele două ţări au respins temerile potrivit cărora acest acces nerestricţionat va declanşa un aflux de imigranţi. Mai puţin de jumătate dintre respondenţi (43%) au declarat că l-au auzit pe premierul David Cameron vorbind despre modificări ale drepturilor românilor şi bulgarilor de a munci în Marea Britanie, iar aproape o treime (32%) afirmă că nu au auzit acest lucru de la politicieni influenţi. Studiul a fost efectuat în contextul în care premierul a prezentat un plan dur de revizuire a regulilor în domeniul prestaţiilor sociale, inclusiv neacordarea acestora în primele trei luni de la sosirea unor imigranţi din UE. Atât Cameron, cât şi ministrul de Interne, Theresa May, susţin o modificare consistentă a regulilor privind libera circulaţie în UE, iar ministerul doreşte introducerea unui prag anual de 75.000 de imigranţi UE, cu 30.000 mai puţini ca în prezent. În pofida unei puternice dezbateri cu privire la libera circulaţie în spaţiul european şi relaţia Marii Britanii cu UE, respondenţii din studiul British Future sunt indecişi cu privire la aceste teme. Aproximativ 24% sunt de părere că Guvernul ar trebui să accepte de nevoie libera circulaţie şi să se concentreze asupra unor măsuri pragmatice prin care să facă faţă impactului acesteia. Alţi 30% cred că ţara ar trebui să părăsească UE şi să oprească libera circulaţie.