FUNERALII OFICIALE Catedrala din Santiago de Compostela, unde pelerinii încheie de obicei drumul Sfântului Iacob, apostolul lui Iisus însărcinat cu răspândirea credinţei, a găzduit ieri, la ora locală 19, funeraliile oficiale organizate de autorităţile regionale pentru victimele accidentului de tren din Galicia, în care şi-au pierdut viaţa 79 de persoane, iar 70 au fost rănite. La ceremonia funerară au asistat prinţii de Asturias, Felipe şi Letizia, infanta Elena, ducesă de Lugo, premierul spaniol Mariano Rajoy, alături de soţia sa, precum şi şeful Executivului local din Galicia, Alberto Núńez Feijóo. Slujba a fost oficiată de arhiepiscopul de Santiago, Julián Barrio. Majoritatea victimelor sunt originare din Galicia.
VINĂ PARŢIAL ADMISĂ În privinţa anchetei asupra circumstanţelor accidentului, presa spaniolă a titrat că mecanicul trenului care a deraiat miercuri, în apropiere de Santiago de Compostela, a fost pus sub acuzare pentru 79 de fapte de omucidere prin imprudenţă şi lăsat în libertate sub control judiciar. De asemenea, i-au fost retrase vreme de şase luni paşaportul şi permisul de conducere. Decizia a fost luată după o audiere de două ore, de către judecătorul Luis Alaez, din cadrul Tribunalului din Santiago de Compostela. Francisco José Garzon Amo, de 52 de ani, este suspectat de a nu fi frânat la timp în ziua accidentului, în momentul când trenul se afla la o curbă periculoasă, unde viteza era limitată la 80 km pe oră. Mecanicul ar fi recunoscut, de altfel, că a greşit. Acesta şi-a asumat „deruta” care a provocat tragedia. În schimb, în apărarea sa, familia mecanicului susţine că regretă faptul că acesta a fost inculpat atât de repede. Pentru definitivarea anchetei trebuie analizată cutia neagră a trenului, care se află în custodia Poliţiei, în aşteptarea ordinului judecătoresc pentru deschidere. Între timp, compania spaniolă a căilor ferate, Renfe, se înfăţişează ca parte în proces, pentru responsabilitate civilă.