Evenimentele de divertisment din acest weekend stau sub semnul feminităţii şi al deja tradiţionalelor petreceri „între fete”, de 8 Martie. Constănţencele sunt pregătite să-şi etaleze eleganţa şi entuziasmul la petrecerile dedicate exclusiv lor, prin diversele cluburi şi localuri de pe litoral, unde seara de sâmbătă va fi una incandescentă, ca în fiecare an.
SHOW-URI CU STRIPPERI În localul Arthur Pub are loc sâmbătă, de la ora 20.00, o petrecere specială, animată de striperii de la Mystique Boys. Intrarea costă 25 de lei, iar domnii vor avea acces în local după ora 23.30. Aceiaşi băieţi de la Mystique Boys vor mai susţine show-uri şi în clubul Megalos şi în Coyote Ugly Saloon, dar şi în alte localuri de pe litoral. Clubul Pride îi va găzdui, tot sâmbătă, după ora 23.00, pe Taboo Boys & Mihai Mitoşeru, nelipsiţi în ultimii ani din cluburile constănţene la petrecerile de Ziua Femeii. Stripperii vor susţine, la miezul nopţii, un show incendiar pentru care încă se găsesc bilete la 25 de lei, la intrarea în club. În plus, organizatorii acestui eveniment promit numeroase surprize şi premii pentru cele mai îndrăzneţe doamne şi domnişoare.
PETRECERI TEMATICE PENTRU DOAMNE ŞI DOMNIŞOARE Un alt eveniment specific sărbătorii de 8 Martie, o petrecere intitulată „Celebrating Woman”, are loc sâmbătă, de la ora 20.00, la hotelul Iaki din Mamaia. Conform organizatorilor de aici, petrecerea va fi un eveniment complex, la care vor participa doamne şi domnişoare atât din Constanţa, cât şi din ţară, multe fiind venite datorită unui pachet atractiv de ofertă turistică. Petrecerea va fi una cu premii şi surprize, cu muzică live şi momente artistice, cu o cină deosebită. Totodată, va fi desemnată şi „Regina anului 2013”, conform propunerilor de pe site-ul Iaki. Preţul unui bilet la acest eveniment este 145 de lei de persoană, iar cu reducere, pentru grupuri de minimum zece persoane, un bilet costă 125 de lei.
Tot în Mamaia, la restaurantul Harlequin va avea loc, sâmbătă, de la ora 21.00, un recital cu muzică „de corazon” al trupei Salamandra. Biletele pot fi achiziţionate de la sediul localului, la preţul de 35 de lei.
Un alt eveniment muzical are loc, sâmbătă, şi la hotelul Vega din Mamaia, acolo unde vor întreţine atmosfera Ionuţ Galani, Mircea Cazan şi Vega Band. Preţul meniului festiv este de 150 de lei.