8 martie pentru femeile din PSD şi PC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

8 martie pentru femeile din PSD şi PC

Justiție 05 Martie 2012 / 00:00 1188 accesări

Organizaţia Judeţeană a Femeilor din PSD Constanţa a sărbătorit deja Ziua Femeii. În fiecare an, femeile social democrate din judeţ se întâlnesc în preajma zilei de 8 martie, la invitaţia preşedintelui Organizaţiei de Femei Constanţa a PSD, Mariana Gâju, care, şi în acest an, le-a oferit colegelor din partid o zi plină de surprize plăcute. Alături de femeile din PSD au participat la petrecere şi femeile din Organizaţia Judeţeană Constanţa a PC. În total, peste 750 de femei din cele două partide s-au întâlnit sâmbătă, la restaurantul Aurora, din staţiunea Mamaia. Preşedintele organizaţiei municipale de femei Constanţa, deputatul Antonella Marinescu, a declarat că femeile, nu doar cele din PSD sau PC, merită o astfel de zi. „Nu pot decât să le urez La mulţi ani, multă sănătate şi să se distreze cât mai bine. Viaţa este destul de crudă cu multe dintre aceste femei şi ne bucurăm să le putem oferi prilejul de a sărbători împeună în astfel de momente“, a spus Marinescu. Mariana Gâju a declarat, la rândul său, că şi-ar fi dorit ca la această petrecere să participe cât mai multe femei. „Este ziua tuturor femeilor. Mă bucur că am putut face în aşa fel încât reprezentantele PSD din tot judeţul să se întâlnească şi să petreacă împreună această zi. Le-am transmis să nu uite să lupte în fiecare zi pentru drepturile lor. Le doresc o primăvară frumoasă şi să fie mereu cu zâmbetul pe buze“, a spus Gâju.

Taguri articol


12