80% dintre români stau în case neasigurate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
#YOLO

80% dintre români stau în case neasigurate

Economie 17 Octombrie 2018 / 16:37 693 accesări
Mai puțin de 20% dintre locuințele din România sunt asigurate cu o poliță obligatorie

Mai puțin de 20% dintre locuințele din România sunt asigurate cu o poliță obligatorie

Paradoxul românesc - o populație în care ideea de „a fi la casa ta“ e înrădăcinată adânc, la nivel cu toate celelalte tradiționalisme, fuge ca dracu' de tămâie de polița obligatorie de asigurare a locuinței. Toți vor o casă proprie, dar cam aici deraiază trenulețul gândirii. Odată ce o ai, zici că n-are ce să pățească. Cutremur? Inundație? Alunecare de teren? Furtună? Explozie? Extratereștri? Nu se întâmplă d-astea, șefule, sunt doar prostii de la TV, să ne sperie. Mai exact, patru din cinci români au auzit de polița PAID... și cam atât. Ceva mai puțin de 20% dintre locuințele autohtone sunt asigurate. Explicația? Probabil cuvântul „obligatoiu“ ne enervează. Nu-mi zici tu, bă, ce să fac!

Patru din cinci români declară că au auzit despre obligativitatea de a-şi asigura locuinţele împotriva dezastrelor naturale (cutremure, inundaţii şi alunecări de teren) prin poliţa obligatorie PAD, conform unui studiu realizat pentru UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România) de către IRES. Pe de altă parte, mai puţin de 20% dintre români au încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţelor; la 31 august erau asigurate doar 1,68 milioane de locuinţe, conform datelor PAID (Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale). Conform studiului, 75% dintre români sunt informaţi cu privire la faptul că nu vor primi niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau din cel local în cazul unor dezastre naturale, dacă nu au încheiat o poliţă obligatorie de asigurare a locuinţei. În acelaşi timp, doar 41% dintre respondenţi declară că ştiu despre posibilitatea impunerii unor amenzi de către autorităţi, pentru nerespectarea obligaţiei legale de a-şi asigura locuinţele aflate în proprietate. Studiul mai arată că 74% dintre respondenţi sunt interesaţi să-și asigure casa, în timp ce două treimi dintre ei (66%) declară că, în opinia lor, o mai bună informare cu privire la asigurările obligatorii de locuinţe ar reprezenta un factor de motivaţie pentru încheierea unei astfel de poliţe. Studiul relevă şi că majoritatea românilor (70%) consideră că autorităţile publice locale şi centrale ar trebui să fie responsabile de informarea cetăţenilor cu privire la obligativitatea asigurărilor de locuinţe împotriva dezastrelor. UNSAR precizează că nivelul redus al asigurărilor obligatorii PAD face ca ţara noastră să fie extrem de vulnerabilă în faţa evenimentelor catastrofale.



12