80% compensaţie pentru pierderile cauzate de secetă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministerul Agriculturii

80% compensaţie pentru pierderile cauzate de secetă?

Social 07 August 2012 / 00:00 392 accesări

Ministerul Agriculturii ar putea acorda ajutoare de stat pentru compensarea pierderilor de venit ale producătorilor agricoli cauzate de seceta din în toamna 2011 şi primăvara 2012, valoarea fiind estimată la 80% din pierdere, potrivit unei propuneri venite ieri din partea instituţiei. Proiectul are ca scop compensarea pierderilor de venit ale producătorilor agricoli cauzate de secetă, prin acordarea unui ajutor de stat. Sprijinul se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii din sectorul vegetal a căror producţie a fost afectată de secetă cu mai mult de 30 % din media producţiei anuale pe exploataţie. \"Seceta manifestată în toamna anului 2011 şi primăvara anului 2012 a cauzat afectarea unor suprafeţe arabile. (...) În luna iunie 2012, odată cu instalarea temperaturilor ridicate, rezerva de apă din sol s-a diminuat atât pe baza consumului de apă al plantelor cât şi a persistenţei temperaturilor ridicate atât la nivelul solului cât şi în atmosferă. Pe măsura creşterii consumului de apă al plantelor,corelat cu seceta atmosferică şi pedologică, starea de vegetaţie a culturilor agricole s-a depreciat ducând, în unele zone ale ţării, la uscarea definitivă a plantelor. Aceasta stare de fapt duce la scăderea producţiilor obţinute şi implicit la scăderea veniturilor producătorilor agricoli, pierderile financiare estimate fiind în proporţie de la 30 % până la 100 %, în funcţie de gradul de afectare al culturilor\", se arată în nota de fundatmentare a proiectului de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat în agricultură în vederea compensării producătorilor agricoli din sectorul vegetal afectaţi de secetă. Valoarea ajutorului se ridică la 80% din pierderea de venit. Autoritatea competentă responsabilă cu administrarea schemei de ajutor de stat va fi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Taguri articol


12