Majoritatea pakistanezilor, 83%, doresc îndepărtarea preşedintelui Pervez Musharraf şi repunerea în drepturi a judecătorilor pe care acesta i-a demis, potrivit unui sondaj dat publicităţii de Institutul Republican Internaţional, cu sediul în SUA. La trei luni şi jumătate de la formarea Guvernului de coaliţie din partidele care i se opun lui Musharraf, sondajul IRI arată că Nawaz Sharif, premierul îndepărtat de Musharraf în 1999, este acum cel mai popular personaj de pe scena politică, datorită verticalităţii în abordarea mai multor probleme. Prin contrast, Partidul Poporului din Pakistan, al fostului premier Benazir Bhutto, care conduce coaliţia de guvernămînt, este afectat de ambivalenţa legată de reabilitarea judecătorilor şi a modului de îndepărtare a lui Musharraf. Cu toate acestea, 52% dintre respondenţi se declară optimişti că lucrurile s-ar putea îmbunătăţi sub noua guvernare.
Instabilitatea din statul dotat cu capacităţi nucleare îngrijorează puterile occidentale şi statele din regiune, care se tem că tranziţia la o democraţie civilă ar fi riscantă într-un moment în care ameninţarea militanţilor islamişti este în creştere, iar economia înregistrează un regres. Indexul bursier al ţării a scăzut cu 35% faţă de apogeul atins în aprilie, influenţat de îngrijorarea investitorilor cu privire la situaţia politică şi impactul acesteia asupra economiei. Sondajul IRI, o organizaţie finanţată de la buget şi condusă de candidatul republican la preşedinţia SUA, John McCain, arată că rata de popularitate a lui Musharraf a scăzut la 11%. Numai 3% dintre cei chestionaţi consideră că preşedintele este persoana cea mai potrivită pentru a rezolva problemele Pakistanului. Puterea lui Musharraf s-a restrîns, fiind izolat politic după ce aliaţii săi au fost îndepărtaţi în urma alegerilor generale din februarie. Sharif doreşte să îl vadă pe Musharraf, care l-a trimis în exil, condamnat pentru încălcarea Constituţiei sau chiar judecat pentru trădare. Fostul premier şi-a restras partidul, Liga Musulmanilor din Pakistan (PML-N), din Cabinet, în mai, după ce soţul lui Bhutto, Asif Ali Zardari, care conduce acum partidul acesteia, nu a reuşit să obţină reabilitarea judecătorilor în termenul stabilit.
Desfăşurat între 1 şi 15 iunie, sondajul IRI arată că din cele 3.484 de persoane chestionate, 82% declară că îl plac pe Sharif, faţă de 36% în iunie 2006, cînd se situa în urma lui Musharraf şi Bhutto. Întrebaţi pe cine ar sprijini la viitoarele alegeri parlamentare, PML-N a fost opţiunea a 36%, faţă de 29% care au declarat că au votat în favoarea acestui partid în februarie. Sharif şi Zardari au opinii divergente referitor la soarta judecătorilor pe care Musharraf i-a demis cînd a impus starea de urgenţă, în noiembrie, pentru a împiedica Curtea Supremă să se pronunţe asupra legalităţii realegerii sale în timp ce deţinea şi funcţia de comandant suprem al armetei. Zardari a propus un pachet constituţional care ar reduce funcţia de preşedinte la una onorifică, dar i-ar asigura, probabil, lui Musharraf imunitatea juridică, facilitîndu-i demisia. În pofida ezitărilor lui Zardari în a-l înfrunta pe Musharraf, IRI arată că rata de popularitate a acestuia a ajuns la 45%, faţă de 37% în ultimul sondaj efectuat în februrarie.