800 de lei - noul plafon de acordare a pachetelor cu alimente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanţa

800 de lei - noul plafon de acordare a pachetelor cu alimente

Eveniment 01 Octombrie 2009 / 00:00 1892 accesări

Consilierii locali constănţeni au aprobat, ieri, în şedinţa Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa, majorarea plafonului pentru acordarea pachetelor gratuite cu alimente de la 700, la 800 de lei. Chiar dacă părea o hotărîre care va trece de votul consilierilor fără probleme, avînd în vedere că Primăria face acest lucru de aproximativ 10 ani, pe tema acestei hotărîri a apărut o dispută între consilierul PNL, Victor Manea, şi primarul Radu Mazăre. Reprezentantul PNL în CLM a luat în derîdere proiectul municipalităţii, propunînd ca amendament acordarea de pachete tuturor constănţenilor cu un venit lunar mai mic de 800 de lei. „Cred că ar fi bine să scoatem cuvîntul pensionari sau să acordăm pachete tuturor celor care au venituri sub 800 de lei, pentru a nu face discriminări. Vă propun acest amendament”, a declarat, în cadrul şedinţei, Victor Manea. Primarul Radu Mazăre a replicat, explicînd că Primăria face un efort consistent pentru a acorda aceste pachete. „Pînă să crească pensiile de la Guvern ajutam 47.000 de persoane. După ce pensiile au crescut, într-un cuantum destul de mic ce-i drept, numărul persoanelor pe care le-am ajutat a fost de 43.000 de persoane. În şedinţa de astăzi (n.r. - ieri) am făcut rectificarea cuvenită în aşa fel încît să ajungem din nou la 47.000 de persoane pe care să le sprijine Primăria”, a declarat Mazăre. El a afirmat că a fost stupefiat de amendamentul consilierului liberal. „I-am explicat că Primăria face acest lucru de 10 ani, cu sprijinul tuturor consilierilor, pentru a ajuta persoanele care nu mai pot avea grijă singure de ele. Pentru că una este să ai 30 de ani, să ai un salariu mic, dar să îţi poţi găsi un al doilea loc de muncă, pentru că te ajută vîrsta şi energia, şi alta este să fii la 70 de ani, să ai o pensie de 600 sau 700 de lei, să ai nevoie de medicamente, să plăteşti chiria şi să nu mai ai putere fizică să te ajuţi. I-am explicat consilierului liberal că, pentru tineri, Primăria a lansat programul de locuinţe ieftine. Că salariile sînt mici, nu este vina CLM. Ideea acestui program a fost să oferim un ajutor celor bătrîni, care au pus bazele acestui oraş. Efortul anual al Primăriei pentru acest program este de 2 milioane de euro. Pentru a ajuta tinerii să îşi ia o garsonieră, prin programul de locuinţe ieftine, Primăria face un efort de 4 milioane de euro, iar conjugat cu cel al Consiliului Judeţean, este de 7 milioane de euro”, a declarat Mazăre. Proiectul a fost votat, chiar dacă consilierii PNL au preferat să voteze împotriva lui, pentru că le-a fost respins amendamentul.



12