România ar putea elibera în 2010, pentru cetăţenii străini non-europeni, 8.000 de autorizaţii de muncă, ceea ce ar însemna un venit la bugetul de stat de aproximativ 1.600.000 de euro, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS). Proiectul stabileşte un număr total de 8.000 de autorizaţii de muncă ce vor fi eliberate anul viitor străinilor care doresc să se încadreze în muncă sau să presteze muncă în România în baza deciziei de detaşare a unui angajator persoană juridică străină, defalcate pe tipuri de autorizaţii de muncă. Potrivit proiectului de act normativ vor putea fi eliberate 5.500 de autorizaţii de muncă pentru lucrători permanenţi, 1.000 pentru lucrători detaşaţi, 400 pentru lucrători sezonieri, 100 de autorizaţii de muncă nominale, 200 pentru lucrători stagiari, 500 pentru sportivi şi 300 pentru lucrători transfrontalieri. \"Aceşti 8.000 de străini care ar fi încadraţi în muncă în România în baza autorizaţiilor de muncă ar reprezenta aproximativ 0,18% din numărul total al efectivului de salariaţi din economie, care potrivit Institutului Naţional de Statistică era de 4.480.700 de persoane, la data de 31 august 2009. De asemenea, prin prezentul act normativ se asigură un control al numărului străinilor care intră în scop de muncă pe teritoriul României şi se limitează numărul lucrătorilor detaşaţi, pentru care nu se plătesc contribuţii de asigurări sociale în România\", se arată în nota de fundamentare a documentului. Iniţiatorii proiectului de act normativ susţin că eliberarea a 8.000 de autorizaţii de muncă ar însemna un venit la bugetul de stat de aproximativ 1.600.000 euro, având în vedere costul de 200 euro care trebuie plătit pentru eliberarea unei autorizaţii de muncă, exceptând autorizaţiile de muncă acordate studenţilor sau lucrătorilor sezonieri pentru care se plăteşte 50 euro. De asemenea pentru lucrători permanenţi sau asimilaţi lucrătorilor permanenţi, angajatorii vor plăti taxele, impozitele şi alte contribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare. Potrivit MMFPS, în anul 2009, până în 12 noiembrie, au fost eliberate 3.620 de autorizaţii de muncă, din care 2.223 pentru lucrători permanenţi (din care 70 pentru străini care se află la studii în România şi au drept de muncă), 1.283 pentru lucrători detaşaţi, două pentru lucrători sezonieri, 110 pentru sportivi şi câte una pentru lucrători stagiari şi transfrontalieri. În anul 2008, din cele 15.000 de autorizaţii de muncă aprobate, 4.759 au fost acordate pentru lucrătorii detaşaţi, reprezentând circa 32% din numărul total de autorizaţii acordate anul trecut.