80,2% dintre români sunt convinşi de vinovăţia persoanelor condamnate pentru corupţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
INSCOP

80,2% dintre români sunt convinşi de vinovăţia persoanelor condamnate pentru corupţie

Justiție 22 Mai 2014 / 00:00 471 accesări

Majoritatea românilor consideră că persoanele condamnate pentru corupţie sunt vinovate şi trebuie să plătească pentru faptele lor şi că DNA este instituţia cea mai implicată în combaterea corupţiei, relevă un sondaj realizat de Inscop Research. Studiul arată că 80,2% dintre respondenţi apreciază că personalităţile condamnate la închisoare pentru fapte de corupţie sunt vinovate. 13,9% consideră că personalităţile condamnate pentru fapte de corupţie sunt nevinovate, fiind victime ale răzbunărilor politice, iar 5,9% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare. 62,9% dintre respondenţi consideră că în România este mai multă corupţie decât în alte ţări, cu 7 procente mai mult decât în urmă cu un an, când 55,9% apreciau acest lucru. 28,8% consideră că există la fel de multă corupţie în România ca şi în alte ţări, 3,1% dintre respondenţi afirmă că există mai puţină corupţie decât în alte ţări şi nu ştiu sau nu răspund la această întrebare 5,2%.

Sondajul arată că 50,3% din populaţie consideră că DNA este implicată în mare şi foarte mare măsură în combaterea corupţiei. Pe locul al doilea se află Serviciul Român de Informaţii (45,7% consideră că SRI este implicat în mare şi foarte mare măsură în combaterea corupţiei), urmat de poliţie, cu 44,4%. 43,9% dintre respondenţi consideră că presa are o implicare mare şi foarte mare în combaterea corupţiei. Pe următorul loc se află Agenţia Naţională de Integritate (39,7%), instanţele de judecată (39,1%), Parchetul General (38,8%), Comisia Europeană (37,1%). Preşedinţia este considerată ca fiind implicată în mare şi foarte mare măsură în combaterea corupţiei de 29,4% dintre respondenţi, urmată de Guvern (27%), Parlament (23,3%) şi organizaţiile societăţii civile (21,8%).

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului "Adevărul", în perioada 1-7 mai. Volumul eşantionului a fost de 1.056 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de +/-3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic.

Taguri articol


12