28 Noiembrie 2024, 22:17
Polițiștii din toată țara au acționat, în perioada 4-10 iulie, pentru depistarea persoanelor semnalate ca fiind dispărute sau date în urmărire națională. La finalul misiunilor, ofițerii structurilor de investigaţii criminale au depistat 163 de suspecți, dintre care 39 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, cinci aveau mandate de arestare preventivă, iar pe numele altor patru erau emise mandate europene de arestare. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în aceeași perioadă, oamenii legii au reușit să dea de urma a 115 persoane reclamate de rude ca fiind dispărute de la domicilii, 81 dintre acestea fiind minori fugiți de acasă.