Numărul mediu de pensionari a fost, în trimestrul IV 2013, de 5,393 milioane de persoane, în scădere cu 62.000 de persoane faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 8.000 de persoane raportat la trimestrul III 2013, a anunţat, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, pensia medie lunară a fost, în perioada de referinţă, de 811 lei, mai mare cu 3,2% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 0,4% faţă de trimestrul III 2013. Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) din numărul total de pensionari. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 811 lei în trimestrul IV 2013, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei. Astfel, dacă la Giurgiu pensia medie a fost de 650 de lei, în Capitală aceasta s-a ridicat la 1.025 de lei. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Constanţa, la nivelul judeţului, pensia minimă a celor 138.577 de pensionari de asigurări sociale de stat fost de 831 lei. Indicele pensiei medii reale pentru trimestrul IV 2013 faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,3%. Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2013, a fost de 542.200 de persoane, dintre care 396.200 din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 8,5% din totalul pensionarilor din această categorie, şi 146.000 de persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (26,8% din total).