82 de ani de Protecție Civilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
"Suntem alături de cetățeni"

82 de ani de Protecție Civilă

Eveniment 28 Februarie 2015 / 00:00 524 accesări

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ a organizat, vineri, o festivitate dedicată aniversării a 82 de ani de atestare documentară a Protecţiei Civile în România. Ceremonialul militar a avut loc în Piața Ovidiu, din Constanța, în fața Muzeului de Istorie și Arheologie. La eveniment au participat şefii structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanţi ai instituţiilor judeţene, dar și Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a oficiat o slujbă religioasă. „În ultimii ani, România s-a confruntat cu o serie de calamităţi naturale: inundaţii, alunecări de teren, ninsori abundente și situații de urgență cărora salvatorii din domeniul protecţiei civile le-au făcut faţă cu profesionalism şi spirit de sacrificiu. La acest moment aniversar, Protecţia Civilă din România constituie o structură capabilă să confere un climat de încredere şi siguranţă cetăţenilor, prin însemnătatea misiunilor specifice, extrem de dificile“, a declarat Ion Constantin, prefectul județului Constanța. „Ne face deosebită plăcere să prezentăm tehnica pe care o avem și să le transmitem cetățenilor că le suntem alături. Îi asigurăm că îi vom ajuta tot timpul, zi și noapte“, a declarat colonelul Gheorghe Constantin, împuternicit la comanda ISU „Dobrogea“.

            „ÎȘI RISCĂ VIEȚILE PENTRU NOI“ Constănțenii care au fost prezenți la eveniment au putut admira tehnica expusă de pompieri. „Am adus aici o autospecială de intervenție la accidente colective și calamități, în care se pot trata până la 50 de victime, autospeciala CBRN, de decontaminare atât a echipamentelor, cât și a victimelor, autospeciala scafandrilor, dotată cu barcă și echipamente, descarcerarea grea, ambulanța SMURD de prim ajutor, dar și cea de terapie intensivă mobilă și autospeciala de lucru la înălțime“, a declarat slt. Paula Anghel. „Cred că pompierii din Constanța își fac datoria și își riscă viețile pentru noi. Nu sunt răsplătiți pe măsură și sunt convinsă că își fac meseria cu plăcere. Mi-am adus nepotul astăzi ca să vadă și el oamenii care salvează vieți“, a declarat o constănțeancă.



12