84 de locuinţe ANL, 1.000 de cereri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mangalia

84 de locuinţe ANL, 1.000 de cereri

Administrație 01 Iunie 2013 / 00:00 780 accesări

CERERE Cererea de locuinţe la Mangalia a crescut constant în ultimii ani, astfel încât autorităţile fac faţă cu greu solicitărilor şi în condiţiile în care, pe fondul unei crize profunde, investiţiile în sector au fost tot mai puţine. Dacă fosta conducere a administraţiei locale de la Mangalia nu a reuşit să investească prea mult în construirea de locuinţe din cauza blocajelor politice pe care le-a întâmpinat în Consiliul Local, actualul edil, Cristian Radu, caută diverse soluţii pentru mărirea fondului locativ al Mangaliei. El a spus că, în prezent, la Primărie sunt înregistrate mai bine de 1.000 de cereri pentru acordarea de apartamente şi garsoniere. „70% dintre locuitorii care vin la audienţe solicită acordarea de locuinţe. Situaţia de la Mangalia este destul de gravă, în condiţiile în care, la Primărie, sunt înregistrate mii de astfel de cereri”, a spus primarul.

LOCUINŢE Edilul Mangaliei a declarat că una dintre soluţiile ideale pentru rezolvarea crizei spaţiilor de locuit este construirea de blocuri de tip ANL. În acest sens, consilierii locali din Mangalia au transmis, vineri, către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, o suprafaţă de teren de aproape 9.000 de metri pătraţi, din domeniul privat al municipiului, în vederea construirii de locuinţe pentru tineri. Terenul este transmis cu titlu gratuit, iar pe acesta Agenţia va ridica, în lunile următoare, 84 de apartamente. În altă ordine de idei, conducerea administraţiei locale se află în tratative cu reprezentanţii societăţii Daewoo-Mangalia Heavy Industries (DMHI) şi ai Liceului Ion Bănescu, pentru preluarea unor imobile aflate în patrimoniul acestora, pe care administraţia locală doreşte să le reabiliteze şi să amenajeze aproximativ 300 de locuinţe, care să fie atribuite tinerilor. „DMHI are două imobile, iar Liceul Ion Bănescu - unul. Dacă vom reuşi să preluăm în administrare aceste clădiri, le vom transforma în locuinţe”, a spus Cristian Radu.



12