Cancerul este una dintre cauzele principale de deces în întreaga lume, potrivit specialiştilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care au estimat că 84 de milioane de oameni vor muri de cancer până în 2015. Tot ei au menţionat că cele mai afectate sunt ţările în curs de dezvoltare. Astfel, se atrage atenţia asupra faptului că afecţiunile maligne reprezintă o problemă de sănătate publică. Raportul realizat cu sprijinul Federaţiei Industriei Farmaceutice din Europa (EFPIA) relevă că, deşi incidenţa cancerului este în creştere, mortalitatea prin cancer este în descreştere, indicând impactul pozitiv al programelor de screening şi al noilor opţiuni terapeutice. Acesta prezintă diferenţe importante în ceea ce priveşte ratele de supravieţuire în Europa. Astfel, pacienţii din Austria, Franţa şi Elveţia au cel mai larg acces la tratamente noi, în timp ce Polonia, Republica Cehă şi Marea Britanie se situează în urmă. O statistică a OMS publicată în 2011 situează România pe locul 47 din 50 de ţări, în ceea ce priveşte numărul total de cazuri de cancer (205 cazuri la 100.000 de locuitori). Cele mai frecvente forme de cancer sunt pulmonar şi colorectal la bărbaţi, respectiv de sân, la femei. Între statele cu cel mai mare număr de bolnavi se află Danemarca, Irlanda Austria, Noua Zeelandă, Belgia, Franţa, SUA, Norvegia, Canada, Cehia. În fiecare an, în întreaga lume se înregistrează peste 12 milioane de cazuri noi de cancer.