845 de kilometri de autostradă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

845 de kilometri de autostradă?

Justiție 21 Mai 2011 / 00:00 825 accesări

Deşi trecută de vârsta copilăriei, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, încă mai pare să creadă în basme cu zâne. Cum altfel s-ar putea explica ultima declaraţie dată de demnitar, care s-a arătat ferm convinsă de faptul că, peste câţiva ani, România îşi va dubla, pe puţin, kilometrii de autostradă? Anca Boagiu a declarat, vineri, că România va avea, peste câţiva ani, 845 de kilometri de autostradă, faţă de 313 km în prezent, în urma unor investiţii de 5,17 miliarde euro. Ea a semnat vineri cinci contracte pentru 98 kilometri de pe Coridorul IV, cu o valoare totală de 692,68 milioane euro, care vor intra în execuţie în perioada următoare, având ca termen de finalizare anul 2013, şi urmează să fie încheiate patru contracte pentru alţi 85 kilometri, cu o valoare de 562 milioane euro. În condiţiile în care numai lucrările la Autostrada Soarelui s-au întins pe o perioadă de aproximativ zece ani, este curios de aflat ce anume înţelege ministrul Transporturilor prin „câţiva ani”.



12