Odată finalizată asfaltarea în acest an, pentru locuitorii din Ovidiu principala problemă este cea a reţelei de apă şi canalizare. „În Ovidiu şi în cele două sate arondate din punct de vedere administrativ avem locuitori care nu au nici apă, nici canalizare. În localitatea Ovidiu numărul acestora este ceva mai mic, însă în satele Culmea şi Poiana sunt foarte puţini care au apă şi canalizare. Pentru exerciţiul financiar 2014-2020 dorim să accesăm fonduri europene de 8,5 milioane de euro prin RAJA SA pentru a rezolva această problemă. Dacă la Ovidiu vorbim de câteva zone unde va trebui să racordăm locuinţele la reţeaua de apă şi cea de canalizare, în satul Poiana, de exemplu, reţeaua de canalizare trebuie înfiinţată, pentru că nu există deloc, la fel şi la Culmea. Eu sper că până în 2018 vom rezolva această problemă”, a declarat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra.