23 Noiembrie 2024, 10:42
Social democraţii din Eforie s-au întâlnit, joi seară, în şedinţă de partid. Unul dintre motivele întâlnirii a fost semnarea a 87 de noi adeziuni la filiala PSD Eforie. Preşedintele PSD Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a declarat că media de vârstă a noilor veniţi este cuprinsă între 20 şi 50 de ani. „Printre cele 87 de adeziuni semnate se regăsesc mulţi tineri care au vrut să devină membri PSD, dar s-au înscris şi foşti membri PDL sau PNL. Cu noii veniţi, filiala noastră numără aprox. 800 de membri”, a declarat preşedintele PSD Eforie.