Virusul A(H1N1) al gripei noi a contaminat 89.921 de persoane în 125 de ţări şi teritorii şi a provocat 382 de decese, potrivit ultimului bilanţ publicat vineri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Numărul de bolnavi înregistraţi a crescut cu 12.720 de cazuri de la ultimul bilanţ publicat de OMS miercuri, pe site-ul său de Internet. Organizaţia, care a afirmat că noul virus a dat naştere primei pandemii de gripă atipică a secolului al XXI-lea, informa atunci asupra unui număr de 77.201 persoane în 120 de ţări şi teritorii, precum şi 332 de decese. Bilanţul în SUA, ţara din lume cea mai afectată de această boală, este publicat o dată pe săptămînă de către autorităţi. El arată o creştere semnificativă (6.185 de noi cazuri şi 43 de decese), ceea ce ridică numărul total al bolnavilor la 33.902, dintre care 170 de decese. Mexicul, unde gripa porcină a apărut pentru prima oară în martie, a depăşit pragul de 10.000 de cazuri (10.262), dintre care 119 decese. Evoluţia bolii este de asemenea activă în Chile, unde bilanţul a ajuns la 7.376 de cazuri şi 14 decese (o creştere de 1.165 de cazuri). Marea Britanie, unde epidemia ia de asemenea proporţii, înregistrează 7.447 de cazuri, dintre care trei persoane şi-au pierdut viaţa (909 cazuri noi, începînd de miercuri). Potrivit OMS, aceste cifre nu vizează decît cazurile confirmate în laborator şi sînt destinate creării unei imagini a evoluţiei pandemiei la nivel mondial, în numeroasele ţări afectate, precum şi în cele unde transmiterea virusului este intensă. Organizaţia analizează în prezent mijloacele de a ieşi din acest sistem de ţinere a evidenţei, care nu este doar copleşitor pentru ţările vizate, ci este şi parţial, în măsura în care multe cazuri nu sînt înregistrate la nivel oficial, a declarat oficialul responsabil cu Programul de pandemie gripală, Sylvie Briand.
Virusul A/H1N1 a ucis primul om la Londra
Un prim deces în legătură cu gripa porcină a fost înregistrat la Londra, al unui tînăr de 19 ani, care este cel de al patrulea pacient purtător al virusului care a murit în Marea Britanie, a anunţat, ieri, Serviciul de Sănătate Publică (NHS) din capitala britanică. Acest bărbat, care locuia în sudul Londrei, suferea, de asemenea, de alte probleme de sănătate. Testele efectuate după moartea sa au arătat că acesta era purtător al virusului gripei A/H1N1. Alte trei persoane, un bărbat de 73 de ani, o femeie de 38 de ani şi o fetiţă de şase ani au murit, de asemenea, din cauza gripei porcine în Marea Briatnie. Toţi sufereau de probleme de sănătate anexe.
Guvernul de la Londra a avertizat că, pînă la sfîrşitul lunii august, este posibil ca în Marea Britanie să apară zilnic 100.000 de noi cazuri de gripă porcină şi, dacă rata actuală de unu la 2.500 se va menţine, vor exista 40 de decese pe zi, informează Daily Mail, în ediţia electronică. Avertismentul a venit din partea ministrului britanic al Sănătăţii, Andy Burnham, care a prezentat în faţa membrilor Camerei Comunelor previziunile referitoare la evoluţia gripei şi a anunţat decretarea stării de alertă pandemică. Oficialul britanic a lansat acest semnal de alarmă în contextul în care oficialii din Hong Kong au anunţat un al treilea caz al unui bolnav de gripă porcină care prezintă rezistenţă la vaccinul Tamiflu. Conform noilor reglementări anunţate joi de ministrul Sănătăţii, persoanele care prezintă simptome de gripă nouă sînt sfătuite să nu meargă la medicul generalist, pentru a evita riscul răspîndirii gripei, ci să rămînă în casă. Ele trebuie să apeleze la un „prieten gripal” care să achiziţioneze medicamente antivirale şi să le pună în cutia poştală. Marea Britanie este una dintre ţările cele mai afectate din lume de această pandemie, înregistrînd 7.447 de cazuri confirmate, potrivit ultimelor date furnizate de ministrul Sănătăţii, Andy Burnham. Oficialul a atras atenţia că epidemia de gripă porcină ar putea atinge, pînă la sfîrşitul lui august, un ritm de creştere de 100.000 de noi cazuri pe zi în Marea Britanie. Virusul a contaminat peste 77.201 persoane din 120 de ţări şi teritorii şi a provocat moartea a 332 de persoane, potrivit ultimului bilanţ publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Hong Kong anunţă că are un caz de rezistenţă a virusului gripei noi la Tamiflu
Departamentul Sănătăţii din Hong Kong a anunţat, vineri, că a detectat o tulpină a virusului gripei porcine care este rezistentă la Tamiflu, relatează Reuters. \"Este prima dată cînd se descoperă în Hong Kong o rezistenţă a virusului la Tamiflu\", a spus un purtător de cuvînt. Cazuri similare au fost înregistrate în Danemarca şi Japonia. Grupul farmaceutic Roche a recunoscut joi existenţa unui al doilea caz în mai puţin de o săptămînă de rezistenţă a virusului gripei porcine la antiviralul său Tamiflu, de data aceasta în Japonia, relatează AFP. \"Am fost informaţi despre acest caz\" de rezistenţă la Tamiflu, în Japonia, a spus un purtător de cuvînt. Este vorba despre o mamă al cărei copil a fost tratat cu Relenza, medicamentul grupului britanic GlaxoSmithKline (GSK). Femeia a primit preventiv Tamiflu, dar a dezvoltat o rezistenţă la medicamentul grupului Roche, a explicat purtătorul de cuvînt. \"Este absolut normal, pentru că 0,4% dintre adulţi dezvoltă rezistenţă la Tamiflu\", a subliniat sursa, adăugînd că acest nou caz nu schimbă cu nimic eficienţa medicamentului împotriva gripei porcine. Danemarca a anunţat luni un caz similar. Un bărbat în contact cu o persoană bolnavă a primit tratament preventiv cu Tamiflu, însă a contractat virusul. Bolnavul a fost tratat apoi cu un alt antiviral. OMS a spus totuşi miercuri că este vorba despre un \"caz izolat\" şi că îşi menţine recomandarea pentru Tamiflu şi Relenza.
Croaţia confirmă primul său caz de gripă A/H1N1
Croaţia a înregistrat primul său caz de gripă porcină, o femeie care a călătorit recent în Australia, a anunţat vineri ministrul croat al Sănătăţii, Darko Milinovici. „Primul caz al unui pacient contaminat cu virusul A/H1N1 a fost confirmat în Croaţia”, a declarat Milinovici. Este vorba despre o femeie în vîrstă de 60 de ani, care locuieşte în oraşul Split, în centrul litoralului croat, şi care s-a întors miercuri dintr-o călătorie la Sydney, a adăugat el. Ea s-a prezentat a doua zi la spitalul din Split, avînd simptome gripale, iar în ziua următoare a putut părăsi unitatea medicală, a continuat ministrul. Testele efectuate au confirmat că este vorba despre virusul A/H1N1. Virusul A/H1N1 al gripei porcine continuă să se extindă.