90 de ani de la injecţia cu insulină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

90 de ani de la injecţia cu insulină

Sănătate 10 Noiembrie 2012 / 00:00 282 accesări

În aceste an s-au împlinit 90 de ani de când s-a folosit prima dată injecţia cu insulină. La finele lui 1921, Nicolae Paulescu descoperea insulina, după lungi studii experimentale. De atunci, tratamentul cu insulină este extrem de important pentru bolnavii cu diabet care sunt supuşi numeroaselor riscuri în ceea ce priveşte şi declanşarea altor afecţiuni. Retinopatia, nefropatia, neuropatia, bolile cardiovasculare, diagnosticarea, tratamentul şi prevenţia diabetului, sunt subiecte dezbătute la cel de-al X-lea Congres al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, din aceste zile. În acelaşi timp se desfăşoară şi cel de-al doilea Congres al Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet şi întâlnirea Asociaţiilor Persoanelor cu Diabet. Tema stabilită este „Abordarea multidisciplinară a pacientului cu diabet, la 90 de ani de la prima injecţie cu insulină”. Precizăm că la nivelul judeţului Constanţa sunt în evidenţele medicilor peste 28 de mii de persoane cu diabet. La ultima conferinţă de presă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Dan Căpăţână, atrăgea atenţia asupra diabetului juvenil, numărul copiilor diagnosticaţi fiind în creştere. Şeful Clinicii Medicală I a SCJU, dr. Doina Catrinoiu, sublinia importanţa alimentaţiei, în general a unui stil de viaţă cât mai sănătos, dar şi importanţa prezentării în timp util la medic. (A.G.)

Taguri articol


12