Dacă în statele civilizate, inaugurarea tronsoanelor de autostradă de câteva sute de kilometri, realizate într-o perioadă relativ scurtă, este un lucru la ordinea zilei, în România, guvernanţii fac paradă atât cu ocazia finalizării a patru kilometri de autostradă, cât şi cu viitoare planuri de mărire a numărului de kilometri. Şi totul ca să dea bine în faţa electoratului. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că instituţia pe care o conduce va finaliza, anul viitor, aproape 90 kilometri de autostradă, reprezentând tronsoanele Bucureşti-Ploieşti şi Medgidia-Constanţa, urmând ca, în 2013, să dea în folosinţă alţi 550 de kilometri de pe Coridorul IV pan-european. „Anul 2013 va fi anul de finalizare a lucrărilor contractate în 2011, urmând să fie finalizaţi 550 kilometri de autostradă”, a afirmat Anca Boagiu. Din păcate, în condiţiile în care multe dintre termenele de finalizare a lucrărilor au fost amânate chiar şi după ce ministrul Boagiu a declarat că nu vor mai fi acceptate întârzieri, este prematur să discutăm despre ceea ce va fi la finalul anului viitor. În plus, un studiu realizat de forurile europene a demonstrat deja ceea ce autorităţile de la Bucureşti refuză să creadă: România are cele mai proaste drumuri, construite în cea mai mare perioadă şi cu cele mai mari costuri. Niciunul din aceste recorduri atinse de guvernanţi nu este în măsură să justifice optimismul ministrului Transporturilor.